From 4af0f435fd0e4edb59ee1eaaa4a352ed7e791b4f Mon Sep 17 00:00:00 2001
From: wecerny <wecerny@gmail.com>
Date: Fri, 30 Dec 2016 22:52:29 +0200
Subject: [PATCH] Add Text provider for ro_MD

---
 src/Faker/Provider/ro_MD/Text.php | 2463 +++++++++++++++++++++++++++++
 1 file changed, 2463 insertions(+)
 create mode 100644 src/Faker/Provider/ro_MD/Text.php

diff --git a/src/Faker/Provider/ro_MD/Text.php b/src/Faker/Provider/ro_MD/Text.php
new file mode 100644
index 0000000000..ce38df1b04
--- /dev/null
+++ b/src/Faker/Provider/ro_MD/Text.php
@@ -0,0 +1,2463 @@
+<?php
+
+namespace Faker\Provider\ro_MD;
+
+class Text extends \Faker\Provider\Text
+{
+    /**
+     * From ro.wikisource.org
+     *
+     * Acest text este disponibil sub licența Creative Commons cu atribuire
+     * și distribuire în condiții identice; pot exista și clauze suplimentare.
+     * Vedeți detalii la Termenii de utilizare.
+     *
+     *
+     * Title: Povestea lui Harap-Alb
+     *
+     * Author: Ion Creangă
+     *
+     * Posting Date: February 6, 2005
+     * [Last updated: December 13, 2016]
+     *
+     * Language: Romanian
+     *
+     * @see     https://wikimediafoundation.org/wiki/Terms_of_Use/
+     * @link    https://ro.wikisource.org/wiki/Povestea_lui_Harap-Alb
+     * @var string
+     */
+    protected static $baseText = <<<'EOT'
+Amu cică era odată într-o țară un crai, care avea trei feciori.
+Și craiul acela mai avea un frate mai mare, care era împărat
+într-o altă țară, mai depărtată. Și împăratul, fratele craiului,
+se numea Verde-împărat; și împăratul Verde nu avea feciori, ci
+numai fete. Mulți ani trecură la mijloc de când acești frați mai
+avură prilej a se întâlni amândoi. Iară verii, adică feciorii
+craiului și fetele împăratului, nu se văzuse niciodată de când
+erau ei. Și așa veni împrejurarea de nici împăratul Verde nu
+cunoștea nepoții săi, nici craiul nepoatele sale: pentru că țara
+în care împărățea fratele cel mai mare era tocmai la o margine a
+pământului, și crăia istuilalt la o altă margine. Și apoi, pe
+vremile acelea, mai toate țările erau bântuite de războaie
+grozave, drumurile pe ape și pe uscat erau puțin cunoscute și
+foarte încurcate și de aceea nu se putea călători așa de ușor și
+fără primejdii ca în ziua de astăzi. Și cine apuca a se duce pe
+atunci într-o parte a lumii adeseori dus rămânea până la moarte.
+
+Dar ia să nu ne depărtăm cu vorba și să încep a depăna firul
+poveștii.
+
+Amu cică împăratul acela, aproape de bătrânețe, căzând la
+zăcare, a scris către frăține-său craiului, să-i trimită grabnic
+pe cel mai vrednic dintre nepoți, ca să-l lase împărat în locul
+său după moartea sa. Craiul, primind cartea, îndată chemă
+tustrei feciorii înaintea sa și le zise:
+
+— Iaca ce-mi scrie frate-meu și moșul vostru. Care dintre voi se
+simte destoinic a împărăți peste o țară așa de mare și bogată,
+ca aceea, are voie din partea mea să se ducă, ca să împlinească
+voința cea mai de pe urmă a moșului vostru.
+
+Atunci feciorul cel mai mare ia îndrăzneală și zice :
+
+— Tată, eu cred că mie mi se cuvine această cinste, pentru că
+sunt cel mai mare dintre frați; de aceea te rog să-mi dai bani
+de cheltuială, straie de primeneală, arme și cal de călărie, ca
+să și pornesc, fără zăbavă.
+
+— Bine, dragul tatei, dacă te bizuiești că-i putea răzbate până
+acolo și crezi că ești în stare a cârmui și pe alții, alege-ți
+un cal din herghelie, care-i vrea tu, ia-ți bani cât ți-or
+trebui, haine care ți-or plăcea, arme care-i crede că-ți vin la
+socoteală și mergi cu bine, fătul meu.
+
+Atunci feciorul craiului își ia cele trebuitoare, sărută mâna
+tătâne-său, primind carte de la dânsul către împăratul, zice
+rămas bun fraților săi și apoi încalecă și pornește cu bucurie
+spre împărăție.
+
+Craiul însă, vrând să-l ispitească, tace molcum și, pe înserate,
+se îmbracă pe ascuns într-o piele de urs, apoi încalecă pe cal,
+iese înaintea fecioru-său pe altă cale și se bagă sub un pod. Și
+când să treacă fiu-său pe acolo, numai iaca la capătul podului
+îl și întâmpină un urs mornăind. Atunci calul fiului de crai
+începe a sări în două picioare, forăind, și cât pe ce să
+izbească pe stăpânu-său. Și fiul craiului, nemaiputând struni
+calul și neîndrăznind a mai merge înainte, se întoarnă rușinat
+înapoi la tatu-său. Până să ajungă el, craiul pe de altă parte
+și ajunsese acasă, dăduse drumul calului, îndosise pielea cea de
+urs și aștepta acum să vină fecioru-său. Și numai iaca îl și
+vede venind repede, dar nu așa după cum se dusese.
+
+— Da' ce-ai uitat, dragul tatei, de te-ai întors înapoi? zise
+craiul cu mirare. Aista nu-i semn bun, după cât știu eu.
+
+— De uitat, n-am uitat nimica, tată, dar ia, prin dreptul unui
+pod, mi-a ieșit înainte un urs grozav, care m-a vârât în toți
+spărieții. Și cu mare ce scăpând din labele lui, am găsit cu
+cale să mă întorc la d-ta acasă decât să fiu prada fiarelor
+sălbatice. Și de-acum înainte, ducă-se, din partea mea, cine
+știe, că mie unuia nu-mi trebuie nici împărăție, nici nimica;
+doar n-am a trăi cât lumea, ca să moștenesc pământul.
+
+— Despre aceasta bine ai chitit-o, dragul tatei. Se vede lucru
+că nici tu nu ești de împărat, nici împărăția pentru tine; și
+decât să încurci numai așa lumea, mai bine să șezi departe, cum
+zici, căci, mila Domnului: "Lac de-ar fi, broaște sunt destule".
+Numai aș vrea să știu, cum rămâne cu moșu-tău. Așa-i că ne-am
+încurcat în slăbăciune?
+
+— Tată, zise atunci feciorul cel mijlociu, să mă duc eu, dacă
+vrei.
+
+— Ai toată voia de la mine, fătul meu, dar mare lucru să fie de
+nu ți s-or tăia și ție cărările. Mai știi păcatul, poate să-ți
+iasă înainte vreun iepure, ceva... și popâc! m-oi trezi cu tine
+acasă, ca și cu frate-tău, ș-apoi atunci rușinea ta n-a fi
+proastă. Dar dă, cearcă și tu, să vezi cum ți-a sluji norocul.
+Vorba ceea: "Fiecare pentru sine, croitor de pâine". De-i
+izbuti, bine-de-bine, iară de nu, au mai pățit și alți voinici
+ca tine...
+
+Atunci feciorul cel mijlociu, pregătindu-și cele trebuitoare și
+primind și el carte din mâna tată-său către împăratul, își ia
+ziua bună de la frați, și a doua zi pornește și el. Și merge, și
+merge, până se înnoptează bine. Și când prin dreptul podului,
+numai iaca și ursul: mor! mor! mor! Calul fiului de crai începe
+atunci a forăi, a sări în două picioare și a da înapoi. Și fiul
+craiului, văzând că nu-i lucru de șagă, se lasă și el de
+împărăție și, cu rușinea lui, se întoarce înapoi la tată-său
+acasă. Craiul, cum îl vede, zice:
+
+— Ei, dragul tatei, așa-i că s-a împlinit vorba ceea: "Apără-mă
+de găini, că de câini nu mă tem".
+
+— Ce fel de vorbă-i asta, tată?! zise fiu-său rușinat; la d-ta
+urșii se cheamă găini? Ba, ia acum cred eu frăține-meu, că așa
+urs oștirea întreagă este în stare să o zdrumice... Încă mă mir
+cum am scăpat cu viață; lehamite și de împărăție și de tot, că
+doar, slavă Domnului, am ce mânca la casa d-tale.
+
+— Ce mânca văd eu bine că ai, despre asta nu e vorbă, fătul meu,
+zise craiul posomorât, dar ia spuneți-mi: rușinea unde o puneți?
+Din trei feciori câți are tata, nici unul să nu fie bun de
+nimica?!
+
+Apoi, drept să vă spun, că atunci degeaba mai stricați mâncarea,
+dragii mei... Să umblați numai așa, frunza frăsinelului, toată
+viața voastră și să vă lăudați că sunteți feciori de crai, asta
+nu miroase a nas de om... Cum văd eu, frate-meu se poate culca
+pe o ureche din partea voastră; la sfântul Așteaptă s-a împlini
+dorința lui. Halal de nepoți ce are! Vorba ceea:
+
+La plăcinte, înainte
+Și la război, înapoi.
+Fiul craiului cel mai mic, făcându-se atunci roș cum îi gotca,
+iese afară în grădină și începe a plânge în inima sa, lovit
+fiind în adâncul sufletului de apăsătoarele cuvinte ale
+părintelui său. Și cum sta el pe gânduri și nu se dumerea ce să
+facă pentru a scăpa de rușine, numai iaca se trezește dinaintea
+lui cu o babă gârbovită de bătrânețe, care umbla după milostenie.
+
+— Da' ce stai așa pe gânduri, luminate crăișor? zise baba;
+alungă mâhnirea din inima ta, căci norocul îți râde din toate
+părțile și nu ai de ce fi supărat. Ia, mai bine miluiește baba
+cu ceva.
+
+— Ia lasă-mă-ncolo, mătușă, nu mă supăra, zise fiul craiului;
+acum am altele la capul meu.
+
+— Fecior de crai, vedea-te-aș împărat! Spune babei ce te
+chinuiește; că, de unde știi, poate să-ți ajute și ea ceva.
+
+— Mătușă, știi ce? Una-i una și două-s mai multe; lasă-mă-n
+pace, că nu-mi văd lumea înaintea ochilor de necaz.
+
+— Luminate crăișor, să nu bănuiești, dar nu te iuți așa de tare,
+că nu știi de unde-ți poate veni ajutor.
+
+— Ce vorbești în dodii, mătușă? Tocmai de la una ca d-ta ți-ai
+găsit să aștept eu ajutor?
+
+— Poate ți-i deșanț de una ca aceasta? zise baba. Hei, luminate
+crăișor! Cel-de-sus varsă darul său peste cei neputincioși; se
+vede că așa place sfinției-sale. Nu căuta că mă vezi gârbovă și
+stremțuroasă, dar, prin puterea ce-mi este dată, știu dinainte
+ceea ce au de gând să izvodească puternicii pământului și
+adeseori râd cu hohot de nepriceperea și slăbiciunea lor. Așa-i
+că nu-ți vine a crede, dar să te ferească Dumnezeu de ispită!
+Căci multe au mai văzut ochii mei de-atâta amar de veacuri câte
+port pe umerii aceștia. Of! crăișorule! crede-mă, că să aibi tu
+puterea mea, ai vântura țările și mările, pământul l-ai da de-a
+dura, lumea aceasta ai purta-o, uite așa, pe degete, și toate ar
+fi după gândul tău. Dar uite ce vorbește gârbova și
+neputincioasa! Iartă-mă, Doamne, că nu știu ce mi-a ieșit din
+gură! Luminate crăișor, miluiește baba cu ceva!
+
+Fiul craiului, fermecat de vorbele babei, scoate atunci un ban
+și zice:
+
+— Ține, mătușă, de la mine puțin și de la Dumnezeu mult.
+
+— De unde dai, milostivul Dumnezeu să-ți dea, zise baba, și mult
+să te înzilească, luminate crăișor, că mare norocire te
+așteaptă. Puțin mai este, și ai să ajungi împărat, care n-a mai
+stat altul pe fața pământului așa de iubit, de slăvit și de
+puternic. Acum, luminate crăișor, ca să vezi cât poate să-ți
+ajute milostenia, stai liniștit, uită-te drept în ochii mei și
+ascultă cu luare-aminte ce ți-oi spune: du-te la tată-tău și
+cere să-ți dea calul, armele și hainele cu care a fost el mire,
+și atunci ai să te poți duce unde n-au putut merge frații tăi;
+pentru că ție a fost scris de sus să-ți fie dată această cinste.
+Tatu-tău s-a împotrivi și n-a vrea să te lase, dar tu stăruiește
+pe lângă dânsul cu rugăminte, că ai să-l îndupleci. Hainele
+despre care ți-am vorbit sunt vechi și ponosite, și armele
+ruginite, iară calul ai să-l poți alege punând în mijlocul
+hergheliei o tavà plină cu jăratic, și care dintre cai a veni la
+jăratic să mănânce, acela are să te ducă la împărăție și are să
+te scape din multe primejdii. Ține minte ce-ți spun eu, că poate
+să ne mai întâlnim la vrun capăt de lume: căci deal cu deal se
+ajunge, dar încă om cu om!
+
+Și pe când vorbea baba aceste, o vede învăluită într-un hobot
+alb, ridicându-se în văzduh, apoi înălțându-se tot mai sus, și
+după aceea n-o mai zări defel. Atunci o înfiorare cuprinde pe
+fiul craiului, rămânând uimit de spaimă și mirare, dar pe urmă,
+venindu-i inima la loc și plin de încredere în sine că va izbuti
+la ceea ce gândea, se înfățișază înaintea tată-său, zicând:
+
+— Dă-mi voie ca să mă duc și eu pe urma fraților mei, nu de
+alta, dar ca să-mi încerc norocul. Și ori oi putea izbuti, ori
+nu, dar îți făgăduiesc dinainte că, odată pornit din casa
+d-tale, înapoi nu m-oi mai întoarce, să știu bine că m-oi
+întâlni și cu moartea în cale.
+
+— Lucru negândit, dragul tatei, să aud așa vorbe tocmai din gura
+ta, zise craiul. Frații tăi au dovedit că nu au inimă
+într-înșii, și din partea lor mi-am luat toată nădejdea. Doar tu
+să fii mai viteaz, dar parcă tot nu-mi vine a crede. Însă, dacă
+vrei și vrei numaidecât să te duci, eu nu te opresc, dar mi-i nu
+cumva să te întâlnești cu scârba în drum și să dai și tu cinstea
+pe rușine, c-apoi atunci curat îți spun că nu mai ai ce căuta la
+casa mea.
+
+— Apoi dă, tată, omul e dator să se încerce. Am să pornesc și eu
+într-un noroc și cum a da Dumnezeu! Numai, te rog, dă-mi calul,
+armele și hainele cu care ai fost d-ta mire, ca să mă pot duce.
+
+Craiul, auzind aceasta, parcă nu i-a prea venit la socoteală și,
+încrețind din sprâncene, a zis:
+
+— Hei, hei! dragul tatei, cu vorba aceasta mi-ai adus aminte de
+cântecul cela:
+
+Voinic tânăr, cal bătrân,
+Greu se-ngăduie la drum!
+D-apoi calul meu de pe atunci cine mai știe unde i-or fi
+putrezind ciolanele! Că doar nu era să trăiască un veac de om!
+Cine ți-a vârât în cap și una ca aceasta, acela încă-i unul...
+Ori vorba ceea: Pesemne umbli după cai morți să le iei
+potcoavele.
+
+— Tată, atâta cer și eu de la d-ta. Acum, ori c-a fi trăind
+calul, ori că n-a fi trăind, aceasta mă privește pe mine; numai
+vreau să știu dacă mi-l dai ori ba.
+
+— Din partea mea, dat să-ți fie, dragul tatei, dar mi-i de-a
+mirarea de unde ai să-l iei, dacă n-are ființă pe lume.
+
+— Despre aceasta nu mă plâng eu, tată, bine că mi l-ai dat; de
+unde-a fi, de unde n-a fi, dacă l-oi găsi, al meu să fie.
+
+Și atunci, odată se suie în pod și coboară de-acolo un căpăstru,
+un frâu, un bici și o șa, toate colbăite, sfarogite și vechi ca
+pământul. Apoi mai scoate dintr-un gherghiriu niște straie
+foarte vechi, un arc, niște săgeți, un paloș și un buzdugan,
+toate pline de rugină, și se apucă de le grijește bine și le
+pune deoparte. Pe urmă umple o tava cu jăratic, se duce cu dânsa
+la herghelie și o pune jos între cai. Și atunci, numai iaca ce
+iese din mijlocul hergheliei o răpciugă de cal, grebănos,
+dupuros și slab, de-i numărai coastele; și venind de-a dreptul
+la tava, apucă o gură de jăratic. Fiul craiului îi și trage
+atunci cu frâul în cap, zicând:
+
+— Ghijoagă urâcioasă ce ești! din toți caii, tocmai tu te-ai
+găsit să mănânci jăratic? De te-a împinge păcatul să mai vii o
+dată, vai de steaua ta are să fie!
+
+Apoi începe a purta caii încolo și încoace, și numai iaca
+slăbătura cea de cal iar se repede și apucă o gură de jăratic.
+Fiul craiului îi mai trage și atunci un frâu în cap, cât ce
+poate, și apoi iar începe a purta caii de colo până colo, să
+vadă, nu cumva a veni alt cal să mănânce jăratic. Și numai iaca,
+și a treia oară, tot gloaba cea de cal vine și începe a mânca la
+jăratic, de n-a mai rămas. Atunci fiul craiului, mânios, îi mai
+trage un frâu, iar cât ce poate, apoi îl prinde în căpăstru și,
+punându-i frâul în cap, zice în gândul său: "Să-l iau, ori să-i
+dau drumul? Mă tem că m-oi face de râs. Decât cu așa cal, mai
+bine pedestru".
+
+Și cum sta el în cumpene, să-l ia, să nu-l ia, calul se și
+scutură de trei ori, și îndată rămâne cu părul lins-prelins și
+tânăr ca un tretin, de nu era alt mânzoc mai frumos în toată
+herghelia. Și apoi, uitându-se țintă în ochii fiului de crai,
+zice:
+
+— Sui pe mine, stăpâne, și ține-te bine! Fiul craiului,
+punându-i zabala în gură, încalecă, și atunci calul odată zboară
+cu dânsul până la nouri și apoi se lasă în jos ca o săgeată.
+După aceea mai zboară încă o dată până la lună și iar se lasă în
+jos mai iute decât fulgerul. Și unde nu mai zboară și a treia
+oară până la soare și, când se lasă jos, întreabă:
+
+— Ei, stăpâne, cum ți se pare? Gândit-ai vrodată că ai să
+ajungi: soarele cu picioarele, luna cu mâna și prin nouri să
+cauți cununa?
+
+— Cum să mi se pară, dragul meu tovarăș? Ia, m-ai băgat în toate
+grozile morții, căci, cuprins de amețeală, nu mai știam unde mă
+găsesc și cât pe ce erai să mă prăpădești.
+
+— Ia, așa am amețit și eu, stăpâne, când mi-ai dat cu frâul în
+cap, să mă prăpădești, și cu asta am vrut să-mi răstorc cele
+trei lovituri. Vorba ceea: una pentru alta. Acum cred că mă
+cunoști și de urât și de frumos, și de bătrân și de tânăr, și de
+slab și de puternic; de-aceea mă fac iar cum m-ai văzut în
+herghelie, și de-acum înainte sunt gata să te întovărășesc
+oriunde mi-i porunci, stăpâne. Numai să-mi spui dinainte cum să
+te duc: ca vântul ori ca gândul?
+
+— De mi-i duce ca gândul, tu mi-i prăpădi, iar de mi-i duce ca
+vântul, tu mi-i folosi, căluțul meu, zise fiul craiului.
+
+— Bine, stăpâne. Acum sui pe mine fără grijă și hai să te duc
+unde vrei.
+
+Fiul craiului, încălecând, îl netezește pe coamă și zice: — Hai,
+căluțul meu! Atunci calul zboară lin ca vântul, și când vântul a
+aburit, iaca și ei la crai în ogradă au sosit.
+
+— Bun sosit la noi, voinice! zise craiul, cam cu jumătate de
+gură. Dar aista cal ți l-ai ales?...
+
+— Apoi dă, tată, cum a dat târgul și norocul; am de trecut prin
+multe locuri și nu vreau să mă ia oamenii la ochi. M-oi duce și
+eu cât călare, cât pe jos, cum oi putea.
+
+Și zicând aceste, pune tarnița pe cal, anină armele la oblânc,
+își ia merinde și bani de ajuns, schimburi în desagi și o ploscă
+plină cu apă. Apoi sărută mâna tată-său, primind carte de la
+dânsul către împăratul, zice rămas bun fraților săi și a treia
+zi către seară pornește și el, mergând din pasul calului. Și
+merge el, și merge, până se înnoptează bine. Și, prin dreptul
+podului, numai iaca îi iese și lui ursul înainte, mornăind
+înfricoșat. Calul atunci dă năvală asupra ursului, și fiul
+craiului, ridicând buzduganul să dea, numai iaca ce aude glas de
+om zicând:
+
+— Dragul tatei, nu da, că eu sunt. Atunci fiul craiului
+descalecă, și tată-său, cuprinzându-l în brațe, îl sărută și-i
+zice:
+
+— Fătul meu, bun tovarăș ți-ai ales; de te-a învățat cineva,
+bine ți-a priit, iară de-ai făcut-o din capul tău, bun cap ai
+avut. Mergi de-acum tot înainte, că tu ești vrednic de împărat.
+Numai ține minte sfatul ce-ți dau: în călătoria ta ai să ai
+trebuință și de răi, și de buni, dar să te ferești de omul roș,
+iară mai ales de cel spân, cât îi putea; să n-ai de-a face cu
+dânșii, căci sunt foarte șugubeți. Și, la toată întâmplarea,
+calul, tovarășul tău, te-a mai sfătui și el ce ai să faci, că de
+multe primejdii m-a scăpat și pe mine în tinerețile mele! Na-ți
+acum și pielea asta de urs, că ți-a prinde bine vreodată.
+
+Apoi, dezmierdând calul, îi mai sărută de câteva ori pe amândoi
+și le zice:
+
+— Mergeți în pace, dragii mei. De-acum înainte, Dumnezeu știe
+când ne-om mai vedea!...
+
+Fiul craiului atunci încalecă, și calul, scuturându-se, mai
+arată-se o dată tânăr, cum îi plăcea craiului, apoi face o
+săritură înapoi și una înainte și se cam mai duc la împărăție,
+Dumnezeu să ne ție, că cuvântul din poveste, înainte mult mai
+este. Și merg ei o zi, merg două, și merg patruzeci și nouă,
+până ce de la o vreme le intră calea în codru și atunci numai
+iaca ce le iese înainte un om spân și zice cu îndrăzneală fiului
+de crai:
+
+— Bun întâlnișul, voinice! Nu ai trebuință de slugă la drum?
+Prin locurile iestea e cam greu de călătorit singur; nu cumva
+să-ți iasă vro dihanie ceva înainte și să-ți scurteze cărările.
+Eu cunosc bine pe-aici, și poate mai încolo să ai nevoie de unul
+ca mine.
+
+— Poate să am, poate să n-am, zise fiul craiului, uitându-se
+țintă în ochii Spânului, dar acum deodată mă las în voia
+întâmplării, și apoi, dând pinteni calului, pornește.
+
+Mai merge el înainte prin codru cât merge, și, la o strâmtoare,
+numai iaca ce Spânul iar îi iese înainte, prefăcut în alte
+straie, și zice cu glas subțiratic și necunoscut:
+
+— Bună calea, drumețule! — Bună să-ți fie inima, cum ți-i
+căutătura, zise fiul craiului. — Cât despre inima mea, s-o dea
+Dumnezeu oricui, zise Spânul oftând... Numai ce folos? Omul bun
+n-are noroc; asta-i știută; rogu-te, să nu-ți fie cu supărare,
+drumețule, dar fiindcă a venit vorba de-așa, îți spun, ca la un
+frate, că din cruda copilărie slujesc prin străini, și încaltea
+nu mi-ar fi ciudă, când n-aș vra să mă dau la treabă, căci cu
+munca m-am trezit. Dar așa, muncesc, muncesc, și nu s-alege
+nimica de mine; pentru că tot de stăpâni calici mi-am avut
+parte. Și vorba ceea: La calic slujești, calic rămâi. Când aș da
+odată peste un stăpân cum gândesc eu, n-aș ști ce să fac să nu-l
+smintesc. Nu cumva ai trebuință de slugă, voinice? Cum te văd,
+sameni a avea seu la rărunchi. De ce te scumpești pentru nimica
+toată și nu-ți iei o slugă vrednică, ca să-ți fie mână de ajutor
+la drum? Locurile aiestea sunt șugubețe; de unde știi cum vine
+întâmplarea, și, Doamne ferește, să nu-ți cadă greu singur.
+
+— Acum deodată încă tot nu, zise fiul craiului cu mâna pe
+buzdugan; m-oi mai sluji și eu singur, cum oi putea, și dând iar
+pinteni calului, pornește mai repede.
+
+Și mergând el tot înainte prin codri întunecoși, de la un loc se
+închide calea și încep a i se încurca cărările, încât nu se mai
+pricepe fiul craiului acum încotro să apuce și pe unde să meargă.
+
+— Ptiu, drace! iaca în ce încurcătură am intrat! Asta-i mai rău
+decât poftim la masă, zise el. Nici tu sat, nici tu târg, nici
+tu nimica. De ce mergi înainte, numai peste pustietăți dai;
+parcă a pierit sămânța omenească de pe fața pământului. Îmi pare
+rău că n-am luat măcar spânul cel de-al doilea cu mine. Dacă s-a
+aruncat în partea mâne-sa, ce-i vinovat el? Tata așa a zis, însă
+la mare nevoie ce-i de făcut? vorba ceea: Rău-i cu rău, dar e
+mai rău făr' de rău. Și tot horhăind el când pe o cărare, când
+pe un drum părăsit, numai iaca ce iar îi iese Spânul înainte,
+îmbrăcat altfel și călare pe un cal frumos, și, prefăcându-și
+glasul, începe a căina pe fiul craiului, zicând:
+
+— Sărmane omule, rău drum ai apucat! Se vede că ești străin și
+nu cunoști locurile pe aici. Ai avut mare noroc de mine, de n-ai
+apucat a coborî priporul ista, că erai prăpădit. Ia, colo
+devale, în înfundătura ceea, un taur grozav la mulți bezmetici
+le-a curmat zilele. Și eu, mai deunăzi, cât mă vezi de voinic,
+de-abia am scăpat de dânsul, ca prin urechile acului.
+Întoarce-te înapoi, ori, dacă ai de dus înainte, ia-ți un ajutor
+pe cineva. Chiar și eu m-aș tocmi la d-ta, dacă ți-a fi cu
+plăcere.
+
+— Așa ar trebui să urmez, om bun, zise fiul craiului, dar ți-oi
+spune drept: tata mi-a dat în grijă, când am pornit de-acasă, ca
+să mă feresc de omul roș, iară mai ales de cel spân, cât oi
+putea; să n-am de a face cu dânșii nici în clin, nici în mînecă;
+și dacă n-ai fi spân, bucuros te-aș tocmi.
+
+— Hei, hei! călătorule. Dacă ți-i vorba de-așa, ai să-ți rupi
+ciochinele umblând și tot n-ai să găsești slugă cum cauți d-ta,
+că pe-aici sunt numai oameni spâni. Ș-apoi, când este la
+adicălea, te-aș întreba: ca' ce fel de zăticneală ai putea să
+întâmpini din pricina asta? Pesemne n-ai auzit vorba ceea: că de
+păr și de coate-goale nu se plânge nimene. Și când nu sunt ochi
+negri, săruți și albaștri! Așa și d-ta: mulțumește lui Dumnezeu
+că m-ai găsit și tocmește-mă. Și dacă-i apuca odată a te
+deprinde cu mine, știu bine că n-am să pot scăpa ușor de d-ta,
+căci așa sunt eu în felul meu, știu una și bună: să-mi slujesc
+stăpânul cu dreptate. Hai, nu mai sta la îndoială, că mă tem să
+nu ne-apuce noaptea pe aici. Și când ai avea încaltea un cal
+bun, calea-valea, dar cu smârțogul ista îți duc vergile.
+
+— Apoi dă, Spânule, nu știu cum să fac, zise fiul craiului. Din
+copilăria mea sunt deprins a asculta de tată și, tocmindu-te pe
+tine, parcă-mi vine nu știu cum. Dar, fiindcă mi-au mai ieșit
+până acum înainte încă doi spâni, și cu tine al treilea, apoi
+mai-mi vine a crede că asta-i țara spânilor și n-am încotro;
+mort-copt, trebuie să te iau cu mine, dacă zici că știi bine
+locurile pe aici.
+
+Și, din două vorbe, fiul craiului îl tocmește și după aceea
+pornesc împreună să iasă la drum, pe unde arată Spânul. Și
+mergând ei o bucată bună, Spânul se preface că-i e sete și cere
+plosca cu apă de la stăpânu-său. Fiul craiului i-o dă, și
+Spânul, cum o pune la gură, pe loc o și ia, oțărându-se, și
+varsă toată apa dintr-însa. Fiul craiului zice atunci supărat:
+
+— Dar bine, Spânule, de ce te apuci? Nu vezi că pe aici e mare
+lipsă de apă? Și pe arșița asta o să ne uscăm de sete.
+
+— Să avem iertare, stăpâne! Apa era bâhlită și ne-am fi putut
+bolnăvi. Cât despre apa bună, nu vă îngrijiți; acuș avem să dăm
+peste o fântână cu apă dulce și rece ca gheața. Acolo vom poposi
+puțin, oi clătări plosca bine ș-oi umple-o cu apă proaspătă, ca
+să avem la drum, căci mai încolo nu prea sunt fântâni, și, din
+partea apei, mi se pare că i-om duce dorul. Și cârnind pe o
+cărare, mai merg ei oleacă înainte, până ce ajung într-o poiană
+și numai iaca ce dau de o fântână cu ghizdele de stejar și cu un
+capac deschis în lături. Fântâna era adâncă și nu avea nici
+roată, nici cumpână, ci numai o scară de coborât până la apă.
+
+— Ei, ei! Spânule, acum să te văd cât ești de vrednic, zise fiul
+craiului. Spânul atunci zâmbește puțin și, coborându-se în
+fântână, umple întâi plosca și o pune la șold. Apoi, mai stând
+acolo în fund pe scară, aproape de fața apei, zice:
+
+— Ei, da' ce răcoare-i aici! "Chima răului pe malul pârăului!"
+Îmi vine să nu mai ies afară. Dumnezeu să ușureze păcatele celui
+cu fântâna, că bun lucru a mai făcut. Pe arșițele ieste, o
+răcoreală ca asta mult plătește!
+
+Mai șede el acolo puțin și apoi iese afară, zicând: — Doamne,
+stăpâne, nu știi cât mă simțesc de ușor; parcă îmi vine să zbor,
+nu altăceva! Ia vâră-te și d-ta oleacă, să vezi cum ai să te
+răcorești; așa are să-ți vină de îndemână după asta, de are să
+ți se pară că ești ușor cum îi pana...
+
+Fiul craiului, boboc în felul său la trebi de aieste, se
+potrivește Spânului și se bagă în fântână, fără să-i trăsnească
+prin minte ce i se poate întâmpla. Și cum sta și el acolo de se
+răcorea, Spânul face tranc! capacul pe gura fântânii, apoi se
+suie deasupra lui și zice cu glas răutăcios:
+
+— Alelei! fecior de om viclean ce te găsești; tocmai de ceea ce
+te-ai păzit n-ai scăpat. Ei, că bine mi te-am căptușit! Acum
+să-mi spui tu cine ești, de unde vii și încotro te duci, că, de
+nu, acolo îți putrezesc ciolanele!
+
+Fiul craiului ce era să facă? Îi spune cu de-amănuntul, căci,
+dă, care om nu ține la viață înainte de toate?
+
+— Bine, atâta am vrut să aflu din gura ta, pui de viperă ce
+mi-ai fost, zice atunci Spânul: numai cată să fie așa, că, de
+te-oi prinde cu oca mică, greu are să-ți cadă. Chiar acum aș
+putea să te omor, în voia cea bună, dar mi-i milă de tinerețile
+tale... Dacă vrei să mai vezi soarele cu ochii și să mai calci
+pe iarbă verde, atunci jură-mi-te pe ascuțișul paloșului tău că
+mi-i da ascultare și supunere întru toate, chiar și-n foc de
+ți-aș zice să te arunci. Și, de azi înainte, eu o să fiu în
+locul tău nepotul împăratului, despre care mi-ai vorbit, iară tu
+— sluga mea; și atâta vreme să ai a mă sluji, până când îi muri
+și iar îi învia. Și oriunde vei merge cu mine, nu care cumva să
+bleștești din gură către cineva despre ceea ce a urmat între
+noi, că te-am șters de pe fața pământului. Îți place așa să mai
+trăiești, bine-de-bine; iară de nu, spune-mi verde în ochi, ca
+să știu ce leac trebuie să-ți fac...
+
+Fiul craiului, văzându-se prins în clește și fără nici o putere,
+îi jură credință și supunere întru toate, lăsându-se în știrea
+lui Dumnezeu, cum a vrea el să facă. Atunci Spânul pune mâna pe
+cartea, pe banii și pe armele fiului de crai și le ia la sine;
+apoi îl scoate din fântână și-i dă paloșul să-l sărute, ca semn
+de pecetluire a jurământului, zicând:
+
+— De-acum înainte să știi că te cheamă Harap-Alb; aista ți-i
+numele, și altul nu.
+
+După aceasta încalecă, fiecare pe calul său, și pornesc, Spânul
+înainte, ca stăpân, Harap-Alb în urmă, ca slugă, mergând spre
+împărăție, Dumnezeu să ne ție, că cuvântul din poveste, înainte
+mult mai este.
+
+Și merg ei, și merg, cale lungă să le-ajungă, trecând peste nouă
+mări, peste nouă țări și peste nouă ape mari, și într-o târzie
+vreme ajung la împărăție.
+
+Și cum ajung, Spânul se înfățișază înaintea împăratului cu carte
+din partea craiului. Și împăratul Verde, citind cartea, arde de
+bucurie că i-a venit nepotul, și pe dată îl și face cunoscut
+curții și fetelor sale, care îl primesc cu toată cinstea
+cuvenită unui fiu de crai și moștenitor al împăratului.
+
+Atunci Spânul, văzând că i s-au prins minciunile de bine, cheamă
+la sine pe Harap-Alb și-i zice cu asprime:
+
+— Tu să șezi la grajd nedezlipit și să îngrijești de calul meu
+ca de ochii din cap, că de-oi veni pe-acolo și n-oi găsi trebile
+făcute după plac, vai de pielea ta are să fie. Dar până atunci,
+na-ți o palmă, ca să ții minte ce ți-am spus. Bagat-ai în cap
+vorbele mele?
+
+— Da, stăpâne, zise Harap-Alb, lăsând ochii în jos. Și, ieșind,
+pornește la grajd. Cu asta a voit Spânul să-și arate arama și să
+facă pe HarapAlb ca să-i ia și mai mult frica.
+
+Fetele împăratului întâmplându-se de față când a lovit Spânul pe
+Harap-Alb, li s-a făcut milă de dânsul și au zis Spânului cu
+binișorul:
+
+— Vere, nu faci bine ceea ce faci. Dacă este că a lăsat Dumnezeu
+să fim mari peste alții, ar trebui să avem milă de dânșii, că și
+ei, sărmanii, sunt oameni!
+
+— Hei, dragele mele vere, zice Spânul cu viclenia lui
+obicinuită; d-voastră încă nu știți ce-i pe lume. Dacă
+dobitoacele n-ar fi fost înfrânate, de demult ar fi sfâșiat pe
+om. Și trebuie să știți că și între oameni cea mai mare parte
+sunt dobitoace, care trebuiesc ținuți din frâu, dacă ți-i voia
+să faci treabă cu dânșii.
+
+Ei, apoi... zi că nu-i lumea de-apoi! Să te ferească Dumnezeu
+când prinde mămăliga coajă. Vorba ceea:
+
+Dă-mi, Doamne, ce n-am avut,
+Să mă mier ce m-a găsit.
+Fetele atunci au luat altă vorbă, dar din inima lor nu s-a șters
+purtarea necuviincioasă a Spânului, cu toate îndreptările și
+înrudirea lui, pentru că bunătatea nu are de-a face cu răutatea.
+Vorba ceea:
+
+Vița-de-vie, tot în vie,
+Iară vița-de-boz, tot răgoz.
+Și din ceasul acela au început a vorbi ele înde ele, că Spânul
+defel nu samănă în partea lor, nici la chip, nici la bunătate;
+și că Harap-Alb, sluga lui, are o înfățișare mult mai plăcută și
+seamănă a fi mult mai omenos. Pesemne inima le spunea că Spânul
+nu le este văr, și de aceea nu-l puteau mistui. Așa îl urâse ele
+de tare acum, că, dacă ar fi fost în banii lor, s-ar fi lepădat
+de Spân ca de Ucigă-l-crucea. Dar nu aveau ce se face de
+împăratul, ca să nu-i aducă supărare.
+
+Amu, într-una din zile, cum ședea Spânul la ospăț împreună cu
+moșu-său, cu verele sale și cu alții, câți se întâmplase, li
+s-au adus mai la urmă în masă și niște sălăți foarte minunate.
+Atunci împăratul zice Spânului :
+
+— Nepoate, mai mâncat-ai sălăți de aceste de când ești? — Ba nu,
+moșule, zice Spânul; tocmai eram să vă întreb de unde le aveți,
+că tare-s bune!... O haraba întreagă aș fi în stare să mănânc,
+și parcă tot nu m-aș sătura.
+
+— Te crede moșul, nepoate, dar când ai ști cu ce greutate se
+capătă! pentru că numai în Grădina Ursului, dacă-i fi auzit de
+dânsa, se află sălăți de aceste, și mai rar om care să poată lua
+dintr-însele și să scape cu viață. Între toți oamenii din
+împărăția mea, numai un pădurar se bizuiește la treaba asta. Și
+acela, el știe ce face, ce drege, de-mi aduce din când în când
+așa, câte puține, de poftă.
+
+Spânul, voind să piardă acum pe Harap-Alb cu orice preț, zise
+împăratului:
+
+— Doamne, moșule, de nu mi-a aduce sluga mea sălăți de aceste și
+din piatra seacă, mare lucru să fie!
+
+— Ce vorbești, nepoate! zise împăratul; unul ca dânsul, și încă
+necunoscător de locurile acestea, cum crezi că ar putea face
+această slujbă? Doar de ți-i greu de viața lui.
+
+— Ia las', moșule, nu-i duce grija; pun rămășag că are să-mi
+aducă sălăți întocmai ca aceste, și încă multe, că știu eu ce
+poate el.
+
+Ș-odată cheamă Spânul pe Harap-Alb și-i zice răstit: — Acum
+degrabă să te duci cum îi ști tu și să-mi aduci sălăți de aceste
+din Grădina Ursului. Hai, ieși repede și pornește, că nu-i vreme
+de pierdut. Dar nu cumva să faci de altfel, că nici în borta
+șoarecului nu ești scăpat de mine!
+
+Harap-Alb iese mâhnit, se duce în grajd și începe a-și netezi
+calul pe coamă, zicând:
+
+— Ei, căluțul meu, când ai ști tu în ce necaz am intrat! Sfânt
+să fie rostul tătâne-meu, că bine m-a învățat! Așa-i că, dacă
+n-am ținut seamă de vorbele lui, am ajuns slugă la dârloagă și
+acum, vrând-nevrând, trebuie s-ascult, că mi-i capul în
+primejdie?
+
+— Stăpâne, zise atunci calul; de-acum înainte, ori cu capul de
+piatră, ori cu piatra de cap, tot atâta-i: fii odată bărbat și
+nu-ți face voie rea. Încalecă pe mine și hai! Știu eu unde te-oi
+duce, și mare-i Dumnezeu, ne-a scăpa el și din aceasta!
+
+Harap-Alb, mai prinzând oleacă la inimă, încalecă și se lasă în
+voia calului, unde vrea el să-l ducă.
+
+Atunci calul pornește la pas, până ce iese mai încolo, ca să
+nu-i vadă nimene. Apoi își arată puterile sale, zicând:
+
+— Stăpâne, ține-te bine pe mine, că am să zbor lin ca vântul, să
+cutreierăm pământul. Mare-i Dumnezeu și meșteru-i dracul.
+Helbet! vom putea veni de hac și Spânului celuia, nu-i e vremea
+trecută.
+
+Și odată zboară calul cu Harap-Alb până la nouri; apoi o ia de-a
+curmezișul pământului: pe deasupra codrilor, peste vârful
+munților, peste apa mărilor și după aceea se lasă încet- încet
+într-un ostrov mândru din mijlocul unei mări, lângă o căsuță
+singuratică, pe care era crescut niște mușchi pletos de o podină
+de gros, moale ca mătasa și verde ca buraticul.
+
+Atunci Harap-Alb descalecă, și spre mai mare mirarea lui, numai
+iaca îl întâmpină în pragul ușii cerșetoarea căreia îi dăduse el
+un ban de pomană, înainte de pornirea lui de acasă.
+
+— Ei, Harap-Alb, așa-i că ai venit la vorbele mele, că deal cu
+deal se ajunge, dar încă om cu om? Află acum că eu sunt Sfânta
+Duminică și știu ce nevoie te-a adus pe la mine. Spânul vrea
+să-ți răpună capul cu orice chip și de-aceea te-a trimis să-i
+aduci sălăți din Grădina Ursului, dar i-or da ele odată pe
+nas... Rămâi aici în astă-noapte, ca să văd ce-i de făcut.
+
+Harap-Alb rămâne bucuros, mulțumind Sfintei Duminici pentru buna
+găzduire și îngrijirea ce are de el.
+
+— Fii încredințat că nu eu, ci puterea milosteniei și inima ta
+cea bună te ajută, Harap-Alb, zice Sfânta Duminică ieșind și
+lăsându-l în pace să se liniștească.
+
+Și cum iese Sfânta Duminică afară, odată și pornește desculță
+prin rouă, de culege o poală de somnoroasă, pe care o fierbe la
+un loc cu o vadră de lapte dulce și cu una de miere și apoi ia
+mursa aceea și iute se duce de o toarnă în fântâna din Grădina
+Ursului, care fântână era plină cu apă până la gură. Și mai
+stând Sfânta Duminică oleacă în preajma fântânii, numai iaca ce
+vede că vine ursul cu o falcă în cer și cu una în pământ,
+mornăind înfricoșat. Și cum ajunge la fântână, cum începe a bea
+lacom la apă și a-și linge buzele de dulceața și bunătatea ei.
+Și mai stă din băut, și iar începe a mornăi; și iar mai bea câte
+un răstimp, și iar mornăiește, până ce, de la o vreme, încep a-i
+slăbi puterile și, cuprins de amețeală, pe loc cade jos și
+adoarme mort, de puteai să tai lemne pe dânsul.
+
+Atunci Sfânta Duminică, văzându-l așa, într-o clipă se duce și,
+deșteptând pe Harap-Alb chiar în miezul nopții, îi zice:
+
+— Îmbracă-te iute în pielea cea de urs, care o ai de la tată-
+tău, apucă pe ici tot înainte, și cum îi ajunge în răscrucile
+drumului, ai să dai de Grădina Ursului. Atunci sai repede
+înlăuntru de-ți ia sălăți într-ales, și câte-i vrea de multe,
+căci pe urs l-am pus eu la cale. Dar, la toată întâmplarea, de-i
+vedea și-i vedea că s-a trezit și năvălește la tine, zvârle-i
+pielea cea de urs și apoi fugi încoace spre mine cât îi putea.
+
+Harap-Alb face cum îi zice Sfânta Duminică. Și cum ajunge în
+grădină, odată începe a smulge la sălăți într-ales și leagă o
+sarcină mare, mare, cât pe ce să n-o poată ridica în spinare. Și
+când să iasă cu dânsa din grădină, iaca ursul se trezește, și
+după dânsul, Gavrile! Harap-Alb, dacă vede reaua, i-aruncă
+pielea cea de urs, și apoi fuge cât ce poate cu sarcina în
+spate, tot înainte la Sfânta Duminică, scăpând cu obraz curat.
+
+După aceasta, Harap-Alb, mulțumind Sfintei Duminici pentru
+binele ce i-a făcut, îi sărută mâna, apoi își ia sălățile și,
+încălecând, pornește spre împărăție, Dumnezeu să ne ție, că
+cuvântul din poveste, înainte mult mai este.
+
+Și mergând tot cum s-a dus, de la o vreme ajunge la împărăție și
+dă sălățile în mâna Spânului.
+
+Împăratul și fetele sale, văzând aceasta, le-a fost de-a
+mirarea. Atunci Spânul zice îngâmfat:
+
+— Ei, moșule, ce mai zici? — Ce să zic, nepoate? Ia, când aș avé
+eu o slugă ca aceasta, nu i-aș trece pe dinainte.
+
+— D-apoi de ce mi l-a dat tata de-acasă? numai de vrednicia lui,
+zise Spânul; căci altfel nu-l mai luam după mine, ca să-mi
+încurce zilele.
+
+La vro câteva zile după aceasta, împăratul arată Spânului niște
+pietre scumpe, zicând:
+
+— Nepoate, mai văzut-ai pietre nestemate așa de mari și frumoase
+ca acestea de când ești?
+
+— Am văzut eu, moșule, felurite pietre scumpe, dar ca aceste,
+drept să-ți spun, n-am văzut. Oare pe unde se pot găsi așa
+pietre?
+
+— Pe unde să se găsească, nepoate! Ia, în Pădurea Cerbului. Și
+cerbul acela este bătut tot cu pietre scumpe, mult mai mari și
+mai frumoase decât aceste. Mai întâi, cică are una în frunte, de
+strălucește ca soarele. Dar nu se poate apropia nimene de cerb,
+căci este solomonit și nici un fel de armă nu-l prinde; însă el,
+pe care l-a zări, nu mai scapă cu viață. De-aceea fuge lumea de
+dânsul de-și scoate ochii; și nu numai atâta, dar chiar când se
+uită la cineva, fie om sau orice dihanie a fi, pe loc rămâne
+moartă. Și cică o mulțime de oameni și de sălbătăciuni zac fără
+suflare în pădurea lui numai din astă pricină: se vede că este
+solomonit, întors de la țâță, sau dracul mai știe ce are de-i
+așa de primejdios. Dar cu toate aceste, trebuie să știi,
+nepoate, că unii oameni îs mai al dracului decât dracul; nu se
+astâmpără nici în ruptul capului; măcar că au pățit multe, tot
+cearcă prin pădurea lui, să vadă, nu l-or putea găbui cumva? Și
+care dintre ei are îndrăzneala mare și noroc și mai mare,
+umblând pe acolo, găsește din întâmplare câte o piatră de
+aceste, picată de pe cerb, când se scutură el la șapte ani o
+dată, și apoi aceluia om nu-i trebuie altă negustorie mai bună.
+Aduce piatra la mine și i-o plătesc cât nu face; ba încă sunt
+bucuros că o pot căpăta. Și află, nepoate, că asemene pietre fac
+podoaba împărăției mele, nu se găsesc altele mai mari și mai
+frumoase decât aceste la nici o împărăție, și de-aceea s-a dus
+vestea despre ele în toată lumea. Mulți împărați și crai înadins
+vin să le vadă, și li-i de-a mirarea de unde le am.
+
+— Doamne, moșule! zise atunci Spânul; să nu te superi, dar nu
+știu ce fel de oameni fricoși aveți pe aici. Eu pun rămășag pe
+ce vrei că sluga mea are să-mi aducă pielea cerbului aceluia, cu
+cap cu tot, așa împodobit cum este.
+
+Ș-odată cheamă Spânul pe Harap-Alb și-i zice: — Du-te în Pădurea
+Cerbului, cum îi ști tu, și măcar fă pe dracul în patru, sau
+orice-i face, dar numaidecât să-mi aduci pielea cerbului, cu cap
+cu tot, așa bătute cu pietre scumpe, cum se găsesc. Și doar te-a
+împinge păcatul să clintești vreo piatră din locul său, iară mai
+ales acea mare din fruntea cerbului, c-apoi atâta ți-i leacul!
+Hai, pornește iute, că nu-i vreme de pierdut!
+
+Harap-Alb vede el bine unde merge treaba, că doar nu era din
+butuci; dar neavând încotro, iese mâhnit, se duce iar în grajd
+la cal și, netezindu-l pe coamă, îi zice:
+
+— Dragul meu căluț, la grea belea m-a vârât iar Spânul!... De-oi
+mai scăpa și din asta cu viață, apoi tot mai am zile de trăit.
+Dar nu știu, zău, la cât mi-a sta norocul!
+
+— Nu-i nimica, stăpâne, zise calul. Capul de-ar fi sănătos, că
+belelele curg gârlă. Poate ai primit poruncă să jupești piatra
+morii și să duci pielea la împărăție...
+
+— Ba nu, căluțul meu; alta și mai înfricoșată, zise Harap- Alb.
+
+— Vorbă să fie, stăpâne, că tocmeala-i gata, zise calul. Nu te
+teme, știu eu năzdrăvănii de ale Spânului; și să fi vrut, de
+demult i-aș fi făcut pe obraz, dar lasă-l să-și mai joace calul.
+Ce gândești? Și unii ca aceștia sunt trebuitori pe lume
+câteodată, pentru că fac pe oameni să prindă la minte... Zi și
+d-ta că ai avut să tragi un păcat strămoșesc. Vorba ceea:
+"Părinții mănâncă aguridă, și fiilor li se strepezesc dinții".
+Hai, nu mai sta la gânduri; încalecă pe mine și pune-ți nădejdea
+în Dumnezeu, că mare-i puterea Lui; nu ne-a lăsa el să suferim
+îndelung. Cum vrei. "Ce-i e scris omului în frunte-i e pus."
+Doar' mare-i Cel-de-sus! S-or sfârși ele și aceste de la o
+vreme...
+
+Harap-Alb atunci încalecă, și calul pornește la pas, până ce
+iese mai încolo departe, ca să nu-i ia lumea la ochi. Și apoi,
+încordându-se și scuturându-se o dată voinicește, iară-și arată
+puterile, zicând:
+
+— Ține-te zdravăn, stăpâne, că iar am să zbor:
+
+În înaltul cerului,
+Văzduhul pământului;
+Pe deasupra codrilor,
+Peste vârful munților,
+Prin ceața măgurilor,
+Spre noianul mărilor,
+La crăiasa zânelor,
+Minunea minunilor,
+Din ostrovul florilor.
+Și zicând aceste, odată și zboară cu Harap-Alb
+
+În înaltul cerului,
+Văzduhul pământului;
+și o ia de-a curmeziș:
+De la nouri către soare,
+Printre lună și luceferi,
+Stele mândre lucitoare,
+și apoi se lasă lin ca vântul:
+În ostrovul florilor,
+La crăiasa zânelor,
+Minunea minunilor.
+Și când vântul a aburit, iaca și ei la Sfânta Duminică iar au
+sosit. Sfânta Duminică era acasă și, cum a văzut pe Harap-Alb
+poposind la ușa ei, pe loc l-a întâmpinat și i-a zis cu blândețe:
+
+— Ei, Harap-Alb, așa-i că iar te-a ajuns nevoia de mine? — Așa
+este, măicuță, răspunse Harap-Alb, cufundat în gânduri și galben
+la față, de parcă-i luase pânza de pe obraz. Spânul vrea să-mi
+răpună capul cu orice preț. Și de-aș muri mai degrabă, să scap
+odată de zbucium: decât așa viață, mai bine moarte de o mie de
+ori!
+
+— Vai de mine și de mine, Harap-Alb, zise Sfânta Duminică; parcă
+nu te-aș fi crezut așa slab de înger, dar, după cât văd, ești
+mai fricos decât o femeie! Hai, nu mai sta ca o găină plouată!
+rămâi la mine în astă noapte și ți-oi da eu vrun ajutor. Mare-i
+Dumnezeu! N-a mai fi el după gândul Spânului. Însă mai rabdă și
+tu, fătul meu, că mult ai avut de răbdat și puțin mai ai.
+Pân-acum ți-a fost mai greu, dar de-acum înainte tot așa are
+să-ți fie, până ce-i ieși din slujba Spânului, de la care ai să
+tragi încă multe necazuri, dar ai să scapi din toate cu capul
+teafăr, pentru că norocul te ajută.
+
+— Poate așa să fie, măicuță, zise Harap-Alb, dar prea multe s-au
+îngrămădit deodată pe capul meu.
+
+— Câte a dat Dumnezeu, Harap-Alb, zise Sfânta Duminică; așa a
+trebuit să se întâmple, și n-ai cui bănui: pentru că nu-i după
+cum gândește omul, ci-i după cum vrea Domnul. Când vei ajunge și
+tu odată mare și tare, îi căuta să judeci lucrurile de-a
+fir-a-păr și vei crede celor asupriți și necăjiți, pentru că
+știi acum ce e necazul. Dar până atunci, mai rabdă, HarapAlb,
+căci cu răbdarea îi frigi pielea.
+
+Harap-Alb, nemaiavând ce zice, mulțumește lui Dumnezeu, și de
+bine, și de rău, și Sfintei Duminici pentru buna găzduire și
+ajutorul făgăduit.
+
+— Ia, acum mai vii de-acasă, fătul meu! Zică cine-a zice și cum
+a vrea să zică, dar când este să dai peste păcat, dacă-i
+înainte, te silești să-l ajungi, iar dacă-i în urmă, stai și-l
+aștepți. Mă rog, ce mai la deal, la vale? așa e lumea asta și,
+de-ai face ce-ai face, rămâne cum este ea; nu poți s-o întorci
+cu umărul, măcar să te pui în ruptul capului. Vorba ceea: "Zi-i
+lume și te mântuie". Dar ia să lăsăm toate la o parte și, până
+la una-alta, hai să vedem ce-i de făcut cu cerbul, că Spânul
+te-a fi așteptând cu nerăbdare. Și, dă, stăpân nu-i? trebuie
+să-l asculți. Vorba ceea: "Leagă calul unde zice stăpânul".
+
+Și odată scoate Sfânta Duminică obrăzarul și sabia lui
+Statu-Palmă-Barbă-Cot, de unde le avea și, dându-le lui
+Harap-Alb, zice:
+
+— Ține aceste, că au să-ți fie de mare trebuință unde mergem. Și
+chiar haidem, cu ajutorul Domnului, să isprăvim odată și
+trebușoara asta.
+
+Și pe la cântatul cucoșilor se ia Sfânta Duminică împreună cu
+Harap-Alb și se duc în Pădurea Cerbului. Și cum ajung în pădure,
+sapă o groapă adâncă de un stat de om, lângă un izvor, unde în
+fiecare zi pe la amiază venea cerbul de bea apă, apoi se culca
+acolo pe loc și dormea cât un bei, până ce asfințea soarele. Și
+după aceea, sculându-se, o lua în porneală și nu mai da pe la
+izvor iar până a doua zi pe la amiază.
+
+— Ei, ei! acum groapa este gata, zise Sfânta Duminică. Tu,
+Harap-Alb, rămâi aici într-însa, toată ziua, și iaca ce ai de
+făcut: pune-ți obrăzarul cum se pune, iară sabia să n-o slăbești
+din mână; și de-amiază, când a veni cerbul aici la izvor să bea
+apă și s-a culca ș-a adormi, cu ochii deschiși, cum i-i
+feleșagul, tu, îndată ce l-îi auzi horăind, să ieși încetișor și
+să potrivești așa ca să-i zbori capul dintr-o singură lovitură
+de sabie, și apoi repede să te arunci în groapă și să șezi acolo
+într-însa până după asfințitul soarelui. Capul cerbului are să
+te strige până atunci mereu pe nume, ca să te vadă, dar tu nu
+cumva să te îndupleci de rugămintea lui și să te ițești la
+dânsul, că are un ochi otrăvit și, când l-a pironi spre tine, nu
+mai trăiești. Însă, cum a asfinți soarele, să știi că a murit
+cerbul. Și atunci să iei fără frică să-i jupești pielea, iară
+capul să-l iei așa întreg, cum se găsește, și apoi să vii la
+mine.
+
+Și așa, Sfânta Duminică se ia și se întoarnă singură acasă. Iară
+Harap-Alb rămâne la pândă în groapă. Și, când pe la amiază,
+numai iaca ce aude Harap-Alb un muget înădușit: cerbul venea
+boncăluind. Și ajungând la izvor, odată și începe a bea hâlpav
+la apă rece; apoi mai boncăluiește, și iar mai bea câte un
+răstimp, și iar mai boncăluiește, și iar mai bea, până ce nu mai
+poate. După aceea începe a-și arunca țărnă după cap, ca buhaiul,
+și apoi, scurmând de trei ori cu piciorul în pământ, se
+tologește jos pe pajiște, acolo pe loc, mai rumegă el cât mai
+rumegă, și pe urmă se așterne pe somn, și unde nu începe a mâna
+porcii la jir.
+
+Harap-Alb, cum îl aude horăind, iese afară încetișor și, când îl
+croiește o dată cu sabia pe la mijlocul gâtului, îi și zboară
+capul cât colo de la trup și apoi Harap-Alb se aruncă fără sine
+în groapă, după cum îl povățuise Sfânta Duminică. Atunci sângele
+cerbului odată a și-nceput a curge gâlgâind și a se răspândi în
+toate părțile, îndreptându-se și năboind în groapă peste
+Harap-Alb, de cât pe ce era să-l înece. Iară capul cerbului,
+zvârcolindu-se dureros, striga cu jale, zicând:
+
+— Harap-Alb, Harap-Alb! De nume ți-am auzit, dar de văzut nu
+te-am văzut. Ieși numai oleacă să te văd încaltea, vrednic ești
+de comoara ce ți-o las, și apoi să mor cu plăcere, dragul meu!
+
+Dar Harap-Alb tăcea molcum și de-abia își putea descleșta
+picioarele din sângele închegat, care era mai-mai să umple
+groapa. În sfârșit, mai strigă el, capul cerbului, cât mai
+strigă, însă Harap-Alb nici nu răspunde, nici se arată, și de la
+o vreme se face tăcere. Și așa, după asfințitul soarelui,
+Harap-Alb iese din groapă, jupește pielea cerbului cu băgare de
+seamă, să nu smintească vreo piatră din locul ei, apoi ia capul
+întreg, așa cum se găsea, și se duce la Sfânta Duminică.
+
+— Ei, Harap-Alb, zise Sfânta Duminică, așa-i că am scos-o la
+capăt și asta?
+
+— Așa; cu ajutorul lui Dumnezeu și cu al sfinției-voastre,
+răspunse Harap-Alb, am izbutit, măicuță, să facem și acum pe
+cheful Spânului, rămânere-aș păgubaș de dânsul să rămân, și să-l
+văd când mi-oi vedea ceafa; atunci, și nici atunci, că tare mi-i
+negru înaintea ochilor!
+
+— Lasă-l, Harap-Alb, în plata lui Dumnezeu, că și-a da el Spânul
+peste om vrodată; pentru că nu-i nici o faptă fără plată, zise
+Sfânta Duminică. Mergi de i le du și acestea, că i-or rămânea
+ele de cap odată.
+
+Atunci Harap-Alb, mulțumind Sfintei Duminici, îi sărută mâna,
+apoi încalecă pe cal și pornește tot cum a venit, mergând spre
+împărăție, Dumnezeu să ne ție, că cuvântul din poveste, înainte
+mult mai este... Și pe unde trecea, lumea din toate părțile îl
+înghesuia: pentru că piatra cea mare din capul cerbului
+strălucea de se părea că Harap-Alb soarele cu el îl ducea.
+
+Mulți crai și împărați ieșeau înaintea lui Harap-Alb, și care
+dincotro îl ruga, unul să-i dea bănărit, cât a cere el, altul
+să-i dea fata și jumătate de împărăție; altul să-i dea fata și
+împărăția întreagă pentru asemene odoare. Dar HarapAlb ca de foc
+se ferea și, urmându-și calea înainte, la stăpânu-său le ducea.
+
+Și într-una din seri, cum ședea Spânul împreună cu moșus ău și
+cu verele sale sus într-un foișor, numai iaca ce zăresc în
+depărtare un sul de raze scânteietoare, care venea înspre
+dânșii; și de ce se apropia, de ce lumina mai tare, de le fura
+vederile. Și deodată toată suflarea s-a pus în mișcare: lumea de
+pe lume, fiind în mare nedumerire, alerga să vadă ce minune
+poate să fie. Și, când colo, cine era? Harap-Alb, care venea în
+pasul calului, aducând cu sine pielea și capul cerbului pe care
+le-a și dat în mâna Spânului.
+
+La vederea acestei minunății, toți au rămas încremeniți și,
+uitându-se unii la alții, nu știau ce să zică. Pentru că în
+adevăr era și lucru de mirare!
+
+Dar Spânul, cu viclenia sa obicinuită, nu-și pierde cumpătul.
+Și, luând vorbă, zice împăratului:
+
+— Ei, moșule, ce mai zici? adeveritu-s-au vorbele mele? — Ce să
+mai zic, nepoate?! răspunse împăratul uimit. Ia, să am eu o
+slugă așa de vrednică și credincioasă ca HarapAlb, aș pune-o la
+masă cu mine, că mult prețuiește omul acesta!
+
+— Ba să-și pună pofta-n cui! răspunse Spânul cu glas răutăcios.
+Asta n-aș face-o eu de-ar mai fi el pe cât este; doar nu-i frate
+cu mama, să-l pun în capul cinstei! Eu știu, moșule, că sluga-i
+slugă și stăpânu-i stăpân; s-a mântuit vorba. Na, na, na! d-apoi
+pentru vrednicia lui mi l-a dat tata, căci altfel de ce l-aș fi
+luat cu mine. Hei, hei! Nu știți d-voastră ce poam-a dracului e
+Harap-Alb aista! Până l-am dat la brazdă, mi-am stupit sufletul
+cu dânsul. Numai eu îi vin de hac. Vorba ceea: "Frica păzește
+bostănăria". Alt stăpân în locul meu nu mai face brânză cu
+Harap-Alb, cât îi lumea și pământul. Ce te potrivești, moșule?
+Cum văd eu, d-ta prea intri în voia supușilor. De-aceea nu-ți
+dau cerbii pietre scumpe și urșii sălăți. Mie unuia știu că
+nu-mi suflă nimene în borș: când văd că mâța face mărazuri, ți-o
+strâng de coadă, de mănâncă și mere pădurețe, căci n-are
+încotro... Dacă ți-a ajuta Dumnezeu să mă rânduiești mai degrabă
+în locul d-tale, îi vedea, moșule dragă, ce prefacere are să ia
+împărăția; n-or mai ședea lucrurile tot așa moarte cum sunt.
+Pentru că știi vorba ceea: "Omul sfințește locul!"... Fost-ai și
+d-ta la tinerețe, nu zic. Dar acum îți cred. Dă, bătrânețe nu-s?
+Cum n-or sta trebile baltă!
+
+În sfârșit, Spânului îi mergea gura ca pupăza, de-a amețit pe
+împăratul, încât a uitat și de Harap-Alb, și de cerb, și de tot.
+
+Fetele împăratului însă priveau la verișor... cum privește
+câinele la mâță, și le era drag ca sarea-n ochi: pentru că le
+spunea inima ce om fără de lege este Spânul. Dar cum erau să
+iasă ele cu vorba înaintea tatălui lor? Spânul n-avea de cine...
+Vorba ceea: "Găsise un sat fără câini și se primbla fără băț".
+Că altă, ce pot să zic?
+
+La vro câteva zile după asta, împăratul făcu un ospăț foarte
+mare în cinstea nepotu-său, la care ospăț au fost poftiți cei
+mai străluciți oaspeți: împărați, crai, voievozi, căpitanii
+oștirilor, mai-marii orașelor și alte fețe cinstite.
+
+În ziua de ospăț, fetele împăratului s-au pus cu rugămintea pe
+lângă Spân să dea voie lui Harap-Alb ca să slujească și el la
+masă. Spânul, neputându-le strica hatârul, cheamă pe Harap-Alb
+de față cu dânsele și-i învoi aceasta, însă cu tocmală, ca în
+tot timpul ospățului să stea numai la spatele stăpânu-său și
+nici măcar să-și ridice ochii la ceilalți meseni, că de l-oi
+vedea obrăznicindu-se cumva, acolo pe loc îi și tai capul.
+
+— Auzit-ai ce am spus, slugă netrebnică, zise Spânul, arătând
+lui Harap-Alb tăișul paloșului, pe care jurase credință și
+supunere Spânului la ieșirea din fântână.
+
+— Da, stăpâne, răspunse Harap-Alb cu umilință; sunt gata la
+porunca luminării-voastre.
+
+Fetele împăratului au mulțumit Spânului și pentru atâta.
+
+Amu, tocmai pe când era temeiul mesei, și oaspeții, tot gustând
+vinul de bun, începuse a se chiurchiului câte oleacă, numai iaca
+o pasăre măiastră se vede bătând la fereastră și zicând cu glas
+muieratic:
+
+— Mâncați, beți și vă veseliți, dar de fata împăratului Roș nici
+nu gândiți!
+
+Atunci, deodată, tuturor mesenilor pe loc li s-a stricat cheful
+și au început a vorbi care ce știa și cum îi ducea capul: unii
+spuneau că împăratul Roș, având inimă haină, nu se mai satură de
+a vărsa sânge omenesc; alții spuneau că fata lui este o
+farmazoană cumplită, și că din pricina ei se fac atâtea jertfe;
+alții întăreau spusele celorlalți, zicând că chiar ea ar fi
+venit în chip de pasăre de a bătut acum la fereastră, ca să nu
+lase și aici lumea în pace. Alții ziceau că, oricum ar fi, dar
+pasărea aceasta nu-i lucru curat; și că trebuie să fie un trimis
+de undeva, numai pentru a iscodi casele oamenilor. Alții, mai
+fricoși, își stupeau în sân, menind-o ca să se întoarcă pe capul
+acelui care a trimis-o. În sfârșit, unii spuneau într-un fel,
+alții în alt fel, și multe se ziceau pe seama fetei împăratului
+Roș, dar nu se știa care din toate acele vorbe este cea
+adevărată.
+
+Spânul, după ce-i ascultă pe toți cu luare-aminte, clătină din
+cap și zise:
+
+— Rău e când ai a face tot cu oameni care se tem și de umbra
+lor! D-voastră, cinstiți oaspeți, se vede că pașteți boboci, de
+nu vă pricepeți al cui fapt e acesta.
+
+Și atunci Spânul repede își ațintește privirile asupra lui
+Harap-Alb și, nu știu cum, îl prinde zâmbind.
+
+— Așa... slugă vicleană ce-mi ești!? Vasăzică, tu ai știință de
+asta și nu mi-ai spus. Acum degrabă să-mi aduci pe fata
+împăratului Roș, de unde știi și cum îi ști tu. Hai, pornește!
+Și nu cumva să faci de altfel, că te-ai dus de pe fața
+pământului!
+
+Atunci Harap-Alb, ieșind plin de mâhnire, se duce în grajd la
+cal și, netezindu-l pe coamă și sărutându-l, zice:
+
+— Dragul meu tovarăș, la grea nevoie m-a băgat iar Spânul! Amu a
+scornit alta: cică să-i aduc pe fata împăratului Roș de unde-oi
+ști. Asta-i curat vorba ceea: "Poftim pungă la masă, dacă ți-ai
+adus de-acasă." Se vede că mi s-a apropiat funia la par. Cine
+știe ce mi s-a mai întâmpla! Cu Spânul tot am dus-o cum am
+dus-o, câine-câinește, până acum. Dar cu omul roș nu știu, zău,
+la cât mi-a sta capul. Ș-apoi, unde s-a fi găsind acel împărat
+Roș și fata lui, care cică este o farmazoană cumplită, numai
+Cel-de-pe-comoară a fi știind! Parcă dracul vrăjește, de n-apuc
+bine a scăpa din una și dau peste alta! Se vede că m-a născut
+mama într-un ceas rău, sau nu știu cum să mai zic, ca să nu
+greșesc înaintea lui Dumnezeu. Mă pricep eu tare bine ce ar
+trebui să fac, ca să se curme odată toate aceste. Dar m-am
+deprins a târâi după mine o viață ticăloasă. Vorba ceea: "Să nu
+dea Dumnezeu omului cât poate el suferi".
+
+— Stăpâne, zise atunci calul, nechezând cu înfocare, nu te mai
+olicăi atâta! După vreme rea, a fi el vreodată și senin. Dac'ar
+sta cineva să-și facă seamă de toate cele, cum chitești d-ta,
+apoi atunci ar trebui să vezi tot oameni morți pe toate
+cărările... Nu fi așa de nerăbdător! De unde știi că nu s-or
+schimba lucrurile în bine și pentru d-ta? Omul e dator să se
+lupte cât a putea cu valurile vieții, căci știi că este o vorbă:
+"Nu aduce anul ce aduce ceasul". Când sunt zile și noroc, treci
+prin apă și prin foc și din toate scapi nevătămat. Vorba
+cântecului:
+
+Fă-mă, mamă, cu noroc,
+Și măcar m-aruncă-n foc.
+Las' pe mine, stăpâne, că știu eu pe unde te-oi duce la
+împăratul Roș: pentru că m-au mai purtat o dată păcatele pe
+acolo cu tatu-tău, în tinerețile lui. Hai, încalecă pe mine și
+ține-te bine, că acum am să-mi arăt puterile chiar de aici, de
+pe loc, în ciuda Spânului, ca să-i punem venin la inimă.
+
+Harap-Alb atunci încalecă, și calul, nechezând o dată puternic,
+zboară cu dânsul:
+
+În înaltul cerului,
+Văzduhul pământului
+și o ia de-a curmeziș:
+De la nouri către soare,
+Printre lună și luceferi,
+Stele mândre lucitoare.
+Și apoi, de la o vreme, începe a se lăsa lin ca vântul, și luând
+de-a lungul pământului, merg spre împărăție, Dumnezeu să ne ție,
+că cuvântul din poveste, înainte mult mai este.
+
+Dar ia să vedem, ce se mai petrece la masă după ducerea lui
+Harap-Alb?
+
+— Hei, hei! zise Spânul în sine, tremurând de ciudă: nu te-am
+știut eu că-mi ești de aceștia, că de mult îți făceam felul!...
+Dar trăind și nemurind, te-oi sluji eu, măi badeo!... Paloșul
+ista are să-ți știe de știre... Ei, vedeți, moșule și cinstiți
+meseni, cum hrănești pe dracul, fără să știi cu cine ai de-a
+face? Dacă nu-s și eu un puișor de om în felul meu, dar tot m-a
+tras Harap-Alb pe sfoară! Bine-a zis cine-a zis: "Că unde-i
+cetatea mai tare, acolo bate dracul război mai puternic".
+
+În sfârșit, împăratul, fetele sale și toți oaspeții rămaseră
+încremeniți, Spânul, bodrogănind din gură, nu știa cum să-și
+ascundă ura, iară Harap-Alb, îngrijit de ce i s-ar mai putea
+întâmpla în urmă, mergea tot înainte prin locuri pustii și cu
+greu de străbătut.
+
+Și când să treacă un pod peste o apă mare, iaca o nuntă de
+furnici trecea și ea tocmai atunci podul. Ce să facă HarapAlb ?
+Stă el oleacă și se sfătuiește cu gândul: "Să trec peste
+dânsele, am să omor o mulțime; să dau prin apă, mă tem că m-oi
+îneca, cu cal cu tot. Dar tot mai bine să dau prin apă, cum a da
+Dumnezeu, decât să curm viața atâtor gâzulițe nevinovate". Și
+zicând Doamne-ajută, se aruncă cu calul în apă, o trece înot
+dincolo, la cela mal, fără primejdie și apoi își ia drumul
+înainte. Și cum mergea el, numai iaca i se înfățișază o furnică
+zburătoare zicând:
+
+— Harap-Alb, fiindcă ești așa de bun, de ți-a fost milă de viața
+noastră, când treceam pe pod, și nu ne-ai stricat veselia, vreau
+să-ți fac și eu un bine: na-ți aripa asta, și când îi avea
+vrodată nevoie de mine, să dai foc aripei, și atunci eu împreună
+cu tot neamul meu avem să-ți venim în ajutor.
+
+Harap-Alb, strângând aripa cu îngrijire, mulțumește furnicii
+pentru ajutorul făgăduit și apoi pornește tot înainte.
+
+Și mai merge el cât merge, și numai iaca ce aude o bâzâitură
+înădușită. Se uită el în dreapta, nu vede nimica; se uită în
+stânga, nici atâta; și când se uită în sus, ce să vadă? Un roi
+de albine se învârtea în zbor pe deasupra capului său și umblau
+bezmetice de colo până colo, neavând loc unde să se așeze.
+Harap-Alb, văzându-le așa, i se face milă de dânsele și,
+luându-și pălăria din cap, o pune pe iarbă la pământ, cu gura-n
+sus, și apoi el se dă într-o parte. Atunci, bucuria albinelor;
+se lasă jos cu toatele și se adună ciotcă în pălărie. Harap-Alb,
+aflându-se cu părere de bine despre asta, aleargă în dreapta și
+în stânga și nu se lasă până ce găsește-un buștihan putregăios,
+îl scobește cu ce poate și-i face urdiniș; după aceea așază
+niște țepuși într-însul, îl freacă pe dinăuntru cu cătușnică, cu
+sulcină, cu mătăciune, cu poala sântă-Măriei și cu alte buruiene
+mirositoare și prielnice albinelor și apoi, luându-l pe umăr, se
+duce la roi, răstoarnă albinele frumușel din pălărie în
+buștihan, îl întoarce binișor cu gura în jos, îi pune deasupra
+niște captălani, ca să nu răzbată soarele și ploaia înlăuntru,
+și apoi, lăsându-l acolo pe câmp, între flori, își caută de drum.
+
+Și cum mergea el, mulțumit în sine pentru această facere de
+bine, numai iaca i se înfățișază înainte crăiasa albinelor,
+zicându-i:
+
+— Harap-Alb, pentru că ești așa de bun și te-ai ostenit de ne-ai
+făcut adăpost, vreau să-ți fac și eu un bine în viața mea: na-ți
+aripa asta și, când îi avea vreodată nevoie de mine, aprinde-o,
+și eu îndată am să-ți vin întru ajutor.
+
+Harap-Alb, luând aripa cu bucurie, o strânge cu îngrijire; apoi,
+mulțumind crăiesei pentru ajutorul făgăduit, pornește,
+urmându-și calea tot înainte.
+
+Mai merge el cât merge și, când la poalele unui codru, numai
+iaca ce vede o dihanie de om, care se pârpâlea pe lângă un foc
+de douăzeci și patru de stânjeni de lemne și tot atunci striga,
+cât îi lua gura, că moare de frig. Și-apoi, afară de aceasta,
+omul acela era ceva de speriat; avea niște urechi clăpăuge și
+niște buzoaie groase și dăbălăzate. Și când sufla cu dânsele,
+cea deasupra se răsfrângea în sus peste scăfârlia capului, iar
+cea dedesubt atârna în jos, de-i acoperea pântecele. Și, ori pe
+ce se oprea suflarea lui, se punea promoroaca mai groasă de-o
+palmă. Nu era chip să te apropii de dânsul, că așa tremura de
+tare, de parcă-l zghihuia dracul. Și dac-ar fi tremurat numai
+el, ce ți-ar fi fost? Dar toată suflarea și făptura de
+primprejur îi țineau hangul: vântul gemea ca un nebun, copacii
+din pădure se văicărau, pietrele țipau, vreascurile țiuiau și
+chiar lemnele de pe foc pocneau de ger. Iară veverițele,
+găvozdite una peste alta în scorburi de copaci, suflau în unghii
+și plângeau în pumni, blestemându-și ceasul în care s-au născut.
+Mă rog, foc de ger era: ce să vă spun mai mult! HarapAlb, numai
+o țâră cât a stat de s-a uitat, a făcut țurțuri la gură și,
+neputându-și stăpâni râsul, zise cu mirare:
+
+— Multe mai vede omul acesta cât trăiește! Măi tartorule, nu
+mânca haram și spune drept, tu ești Gerilă? Așă-i că taci?... Tu
+trebuie să fii, pentru că și focul îngheață lângă tine, de
+arzuliu ce ești.
+
+— Râzi tu, râzi, Harap-Alb, zise atunci Gerilă tremurând, dar,
+unde mergi, fără mine n-ai să poți face nimica.
+
+— Hai și tu cu mine, dacă vrei, zise Harap-Alb; de-abia te-i mai
+încălzi mergând la drum, căci nu e bine când stai locului.
+
+Gerilă atunci se ia cu Harap-Alb și pornesc împreună. Și mergând
+ei o bucată înainte, Harap-Alb vede altă drăcărie și mai mare: o
+namilă de om mânca brazdele de pe urma a 24 de pluguri și tot
+atunci striga în gura mare că crapă de foame.
+
+— Ei, apoi să nu bufnești de râs? zise Harap-Alb. Măi, măi, măi!
+că multe-ți mai văd ochii! Pesemne c-aista-i Flămânzilă,
+foametea, sac fără fund sau cine mai știe ce pricopseală a fi,
+de nu-l poate sătura nici pământul.
+
+— Râzi tu, râzi, Harap-Alb, zice atunci Flămânzilă, dar, unde
+mergeți voi, fără mine n-aveți să puteți face nici o ispravă.
+
+— Dacă-i așa, hai și tu cu noi, zise Harap-Alb, că doar n-am a
+te duce în spinare.
+
+Flămânzilă atunci se ia după Harap-Alb și pornesc tustrei
+înainte. Și mai mergând ei o postată, numai iaca Harap-Alb vede
+altă minunăție și mai mare: o arătare de om băuse apa de la 24
+de iazuri și o gârlă pe care umblau numai 500 de mori și tot
+atunci striga în gura mare că se usucă de sete.
+
+— Măi, da' al dracului onànie de om e și acesta! zise HarapAlb.
+Grozav burdăhan și nesățios gâtlej, de nu pot să-i potolească
+setea nici izvoarele pământului; mare ghiol de apă trebuie să
+fie în mațele lui! Se vede că acesta-i prăpădenia apelor,
+vestitul Setilă, fiul Secetei, născut în zodia rațelor și
+împodobit cu darul suptului.
+
+— Râzi tu, râzi, Harap-Alb, zise atunci Setilă, căruia începu
+a-i țâșni apa pe nări și pe urechi, ca pe niște lăptoace de
+mori, dar, unde vă duceți voi, fără mine degeaba vă duceți.
+
+— Hai și tu cu noi, dacă vrei, zise Harap-Alb; de-abia nu te-ai
+mai linciuri atâta în cele ape, îi scăpa de blestemul broaștelor
+și-i da răgaz morilor să umble, că destul ți-ai făcut mendrele
+până acum. Ce, Doamne iartă-mă, îi face broaște în pântece de
+atâta apă!
+
+Setilă atunci se ia după Harap-Alb și pornesc tuspatru înainte.
+Și mai mergând ei o bucată, numai iaca ce vede Harap-Alb altă
+minunăție și mai minunată: o schimonositură de om avea în frunte
+numai un ochi, mare cât o sită și, când îl deschidea, nu vedea
+nimica; da chior peste ce apuca. Iară când îl ținea închis, dar
+fie zi, dar fie noapte, spunea că vede cu dânsul în măruntaiele
+pământului.
+
+— Iaca, începu el a răcni ca un smintit, toate lucrurile mi se
+arată găurite, ca sitișca, și străvezii, ca apa cea limpede;
+deasupra capului meu văd o mulțime nenumărată de văzute și
+nevăzute; văd iarba cum crește din pământ; văd cum se
+rostogolește soarele după deal, luna și stelele cufundate în
+mare; copacii cu vârful în jos, vitele cu picioarele în sus și
+oamenii umblând cu capul între umere; văd, în sfârșit, ceea ce
+n-aș mai dori să vadă nimene, pentru a-și osteni vederea: văd
+niște guri căscate uitându-se la mine și nu-mi pot da seama de
+ce vă mirați așa, mira-v-ați de... frumusețe-vă!
+
+Harap-Alb atunci se bate cu mâna peste gură și zice: — Doamne
+ferește de omul nebun, că tare-i de jălit, sărmanul! Pe de-o
+parte îți vine a râde și pe de alta îți vine a-l plânge. Dar se
+vede că așa l-a lăsat Dumnezeu. Poate că acesta-i vestitul
+Ochilă, frate cu Orbilă, văr primare cu Chiorilă, nepot de soră
+lui Pândilă, din sat de la Chitilă, peste drum de Nimerilă. Ori
+din târg de la Să-l-cați, megieș cu Căutați și de urmă nu-i mai
+dați. Mă rog, unu-i Ochilă pe fața pământului, care vede toate
+și pe toți altfel de cum vede lumea cealaltă; numai pe sine nu
+se vede cât e de frumușel. Parcă-i un boț, chilimboț boțit, în
+frunte cu un ochi, numai să nu fie de deochi!
+
+— Râzi tu, râzi, Harap-Alb, zise atunci Ochilă, uitându-se
+închiorchioșat, dar, unde te duci, fără de mine rău are să-ți
+cadă. Fata împăratului Roș nu se capătă așa de lesne cum crezi
+tu. Din gardul Oancei ți-a da-o împăratul, dacă n-oi fi și eu
+pe-acolo.
+
+— Hai și tu cu noi, dacă vrei, zise Harap-Alb, că doar n-avem a
+te duce de mână, ca pe un orb.
+
+Ochilă atunci se ia și el după Harap-Alb și pornesc tuscinci
+înainte. Și mai mergând ei o bucată, numai iaca ce vede
+Harap-Alb altă bâzdâganie și mai și: o pocitanie de om umbla cu
+arcul după vânat păsări. Ș-apoi, chitiți că numai în arc se
+încheia tot meșteșugul și puterea omului aceluia? Ți-ai găsit!
+Avea un meșteșug mai drăcos și o putere mai pe sus decât își
+poate dracul închipui: când voia, așa se lățea de tare, de
+cuprindea pământul în brațe. Și altă dată, așa se deșira și se
+lungea de grozav, de ajungea cu mâna la lună, la stele, la soare
+și cât voia de sus. Și dacă se întâmpla să nu nimerească
+păsările cu săgeata, ele tot nu scăpau de dânsul; ți le prindea
+cu mâna din zbor, le răsucea gâtul cu ciudă și apoi le mânca
+așa, crude, cu pene cu tot. Chiar atunci avea un vraf de păsări
+dinainte și ospăta dintr-însele cu lăcomie, ca un vultan
+hămesit. Harap-Alb, cuprins de mirare, zise:
+
+— Dar oare pe acesta cum mama dracului l-o fi mai chemând?
+
+— Zi-i pe nume, să ți-l spun, răspunse atunci Ochilă, zâmbind pe
+sub mustăți.
+
+— Dar te mai duce capul ca să-l botezi? Să-i zici Păsărilă... nu
+greșești; să-i zici Lățilă... nici atâta; să-i zici Lungilă...
+asemene; să-i zici Păsări-Lăți-Lungilă, mi se pare că e mai
+potrivit cu năravul și apucăturile lui, zise Harap-Alb,
+înduioșat de mila bietelor păsări. Se vede că acesta-i vestitul
+Păsări- Lăți-Lungilă, fiul săgetătorului și nepotul arcașului;
+brâul pământului și scara cerului; ciuma zburătoarelor și spaima
+oamenilor, că altfel nu te pricepi cum să-i mai zici.
+
+— Râzi tu de mine, râzi, Harap-Alb, zise atunci Păsări-Lăți-
+Lungilă, dar mai bine ar fi să râzi de tine, căci nu știi ce
+păcat te paște. Chitești că fata împăratului Roș numai așa se
+capătă? Poate n-ai știință ce vidmă de fată e aceea, când vrea,
+se face pasăre măiastră, îți arată coada, și ia-i urma dacă
+poți! De n-a fi și unul ca mine pe-acolo, degeaba vă mai bateți
+picioarele ducându-vă.
+
+— Hai și tu cu noi, dacă vrei, zise atunci Harap-Alb; de-abia
+mi-i lua pe Gerilă de țuluc și l-îi purta cu nasul pe la soare,
+doar s-a încălzi câtuși decât și n-a mai clănțăni atâta din
+măsele, ca un cocostârc de cei bătrâncioși, că parcă mă strânge
+în spate când îl văd așa.
+
+Păsări-Lăți-Lungilă se ia atunci după Harap-Alb și pornesc ei
+tusșase înainte. Și pe unde treceau, pârjol făceau: Gerilă
+potopea pădurile prin ardere. Flămânzilă mânca lut și pământ
+amestecat cu humă și tot striga că moare de foame. Setilă sorbea
+apa de prin bălți și iazuri, de se zbăteau peștii pe uscat și
+țipa șarpele în gura broaștei de secetă mare ce era pe acolo.
+Ochilă vedea toate cele ca dracul, și numai înghețai ce da
+dintr-însul:
+
+Că e laie,
+Că-i bălaie;
+Că e ciută,
+Că-i cornută.
+Mă rog, nebunii de-a lui, câte-n lună și în stele, de-ți venea
+să fugi de ele. Sau să râzi ca un nebun, credeți-mă ce vă spun!
+
+În sfârșit, Păsări-Lăți-Lungilă ademenea zburătoarele și,
+jumulite, nejumulite, ți le păpa pe rudă, pe sămânță, de nu se
+mai stăvilea nimene cu păsări pe lângă casă de răul lui.
+
+Numai Harap-Alb nu aducea nici o supărare. Însă, ca tovarăș, era
+părtaș la toate: și la pagubă, și la câștig, și prietenos cu
+fiecare, pentru că avea nevoie de dânșii în călătoria sa la
+împăratul Roș, care, zice, cică era un om pâclișit și răutăcios
+la culme: nu avea milă de om nici cât de un câine. Dar vorba
+ceea: "La unul fără suflet trebuie unul fără de lege". Și
+gândesc eu că din cinci nespălați câți merg cu Harap-Alb, i-a
+veni el vreunul de hac; ș-a mai da împăratul Roș și peste
+oameni, nu tot peste butuci, ca până atunci. Dar iar mă întorc
+și zic: mai știi cum vine vremea? Lumea asta e pe dos, toate
+merg cu capu-n jos; puțini suie, mulți coboară, unul macină la
+moară. Ș-apoi acel unul are atunci în mână și pâinea, și cuțitul
+și taie de unde vrea și cât îi place, tu te uiți și n-ai ce-i
+face. Vorba ceea: "Cine poate oase roade; cine nu, nici carne
+moale". Așa și Harap-Alb și cu ai săi; poate-ar izbuti să ia
+fata împăratului Roș, poate nu, dar acum, deodată, ei se tot duc
+înainte și, mai la urmă, cum le-a fi norocul. Ce-mi pasă mie? Eu
+sunt dator să spun povestea și vă rog să ascultați.
+
+Amu Harap-Alb și cu ai săi mai merg ei cât merg și, într-o
+târzie vreme, ajung la împărăție, Dumnezeu să ne ție, că
+cuvântul din poveste, înainte mult mai este. Și cum ajung, odată
+intră buluc în ogradă, tusșase. Harap-Alb înainte și ceilalți în
+urmă, care de care mai chipos și mai îmbrăcat, de se târâiau
+ațele și curgeau obielele după dânșii, parcă era oastea lui
+Papuc Hogea Hogegarul. Și atunci, Harap-Alb se și înfățișază
+înaintea împăratului Roș, spunându-i de unde, cum, cine și
+pentru ce anume au venit. Împăratului i-a fost de-a mirarea,
+văzând că niște golani au asemene îndrăzneală, de vin cu
+nerușinare să-i ceară fata, fie din partea oricui ar fi. Dar,
+nevoind a le strica inima, nu le spune nici da, nici ba, ci le
+dă răspuns ca să rămâie peste noapte acolo, și până mâine
+dimineață s-a mai gândi el ce trebuie să facă... Și pe altă
+parte, împăratul odată cheamă în taină pe un credincios al său
+și dă poruncă să-i culce în casa cea de aramă înfocată, ca să
+doarmă pentru veșnicie, după cum pățise și alți pețitori, poate
+mai ceva decât aceștia.
+
+Atunci credinciosul împăratului se duce repede și dă foc casei
+celei de aramă pe dedesubt, cu 24 de stânjeni de lemne, de se
+face casa roșie cum e jăraticul. Apoi, cum înserează, vine și
+poftește pe oaspeți la culcare. Gerilă atunci, năzdrăvan cum era
+el, cheamă pe tovarășii săi deoparte și le zice încetișor:
+
+— Măi, nu cumva să vă împingă Mititelul să intrați înaintea mea
+unde ne-a duce omul țapului celui roș, că nu mai ajungeți să
+vedeți ziua de mâine. Doar unu-i împăratul Roș, vestit prin
+meleagurile aceste pentru bunătatea lui cea nemaipomenită și
+milostivirea lui cea neauzită. Îl știu eu cât e de primitor și
+de darnic la spatele altora. Numai de nu i-ar muri mulți
+înainte! să trăiască trei zile cu cea de-alaltaieri! D-apoi
+fetișoara lui; a zis dracul și s-a făcut; bucățică ruptă
+tată-său în picioare, ba încă și mai și. Vorba ceea: "Capra sare
+masa, și iada sare casa". Dar las' că și-au găsit ei omul. De nu
+le-oi veni eu de hac în astă noapte, nici mama dracului nu le
+mai vine!
+
+— Așa gândesc și eu, zise Flămânzilă; și-a pus el, împăratul
+Roș, boii în cârd cu dracul, dar are să-i scoată fără coarne.
+
+— Ba mi se pare c-a da el și teleagă, și plug, și otic, și tot,
+numai să scape de noi, zise Ochilă.
+
+— Ia ascultați, măi! zise Gerilă: "Vorba lungă, sărăcia omului".
+Mai bine haidem la culcare, că ne așteaptă omul împăratului cu
+masa întinsă, cu făcliile aprinse și cu brațele deschise. Hai!
+Ascuțiți-vă dinții și porniți după mine.
+
+Și odată pornesc ei, teleap, teleap, teleap! Și, cum ajung în
+dreptul ușii, se opresc puțin. Atunci Gerilă suflă de trei ori
+cu buzișoarele sale cele iscusite și casa rămâne nici fierbinte,
+nici rece, cum e mai bine de dormit într-însa. Apoi intră cu
+toții înlăuntru, se tologește care unde apucă, și tac mă cheamă.
+Iară credinciosul împăratului, încuind ușa pe din afară cu
+repejune, le zice cu răutate:
+
+— Las' că v-am găsit eu ac de cojoc. De-acum dormiți,
+dormire-ați somnul cel de veci, că v-am așternut eu bine! Vă
+veți face scrum până mâine-dimineață.
+
+Apoi îi lasă acolo și el se duce în treaba lui. Dar HarapAlb și
+cu ai săi nici nu bindiseau de asta; ei, cum au dat de
+căldurică, pe loc li s-au muiat ciolanele și au început a se
+întinde și a se hârjoni în ciuda fetei împăratului Roș. Ba încă
+Gerilă se întindea de căldură, de-i treceau genunchile de gură.
+Și hojma morocănea pe ceilalți, zicând:
+
+— Numai din pricina voastră am răcit casa; căci pentru mine era
+numai bună, cum era. Dar așa pățești dacă te iei cu niște
+bicisnici. Las' că v-a mai păli el berechetul acesta de altă
+dată! Știi că are haz și asta? Voi să vă lăfăiți și să huzuriți
+de căldură, iară eu să crap de frig. Bu...nă treabă! Să-mi dau
+eu liniștea mea pentru hatârul nu știu cui? Acuși vă târnâiesc
+prin casă, pe rudă pe sămânță; încaltea să nu se aleagă nimica
+nici de somnul meu, dar nici de al vostru.
+
+— Ia tacă-ți gura, măi Gerilă! ziseră ceilalți. Acuși se face
+ziuă, și tu nu mai stinchești cu brașoave de-ale tale. Al
+dracului lighioaie mai ești! Destul acum, că ne-ai făcut capul
+călindar. Cine-a mai dori să facă tovărășie cu tine aibă-și
+parte și poarte-ți portul. Că pe noi știu că ne-ai amețit. Are
+cineva cap să se liniștească de răul tău? I-auzi-l-ăi: parcă-i o
+moară hodorogită. Numai gura lui se aude în toate părțile. Hojma
+tolocănește pentru nimica toată, curat ca un nebun. Tu, măi,
+ești bun de trăit numai în pădure, cu lupii și cu urșii, dar nu
+în case împărătești și între niște oameni cumsecade.
+
+— Ia ascultați, măi, dar de când ați pus voi stăpânire pe mine?
+zise Gerilă. Apoi nu mă faceți din cal măgar, că vă veți găsi
+mantaua cu mine! Eu îs bun cât îs bun, dar și când mă scoate
+cineva din răbdare, apoi nu-i trebuie nici țigan de laie
+împotriva mea.
+
+— Zău, nu șuguiești, măi Buzilă? Da' amarnic mai ești la viață;
+când te mânii, faci sânge-n baligă, zise Flămânzilă. Tare-mi
+ești drag!... Te-aș vârî în sân, dar nu încapi de urechi... Ia
+mai bine ogoiește-te oleacă și mai strânge-ți buzișoarele acasă;
+nu de alta, dar să nu-ți pară rău pe urmă, că doar nu ești numai
+tu în casa asta.
+
+— Ei, apoi! Vorba ceea: "Fă bine, să-ți auzi rău", zise Gerilă.
+Dacă nu v-am lăsat să intrați aici înaintea mea, așa mi se cade;
+ba încă și mai rău decât așa. Cine-a face de altă dată ca mine,
+ca mine să pățească.
+
+— Ai dreptate, măi Gerilă, numai tu nu te cauți, zise Ochilă.
+Dar cu prujituri de-a tale, ia acuși se duce noaptea, și vai de
+odihna noastră. Măcar tu să fii acela, ce ai zice, când ți-a
+strica cineva somnul? Ba încă ai dat peste niște oameni ai lui
+Dumnezeu, dar, să fi fost cu alții, hei, hei! mâncai papara până
+acum.
+
+— Dar nu mai tăceți, măi? Că ia acuși trec cu picioarele prin
+pereți și ies afară cu acoperământul în cap, zise LățiLungil ă.
+Parcă nu faceți a bine, de nu vă mai astâmpără dracul nici la
+vremea asta. Măi Buzilă, mi se pare că tu ești toată pricina
+gâlcevei dintre noi.
+
+— Ba bine că nu! zise Ochilă. Are el noroc de ce are, dar știu
+eu ce i-ar trebui.
+
+— Ia, să-i faci chica topor, spinarea dobă și pântecele cobză,
+zise Setilă, căci altmintrelea nici nu e de chip s-o scoți la
+capăt cu buclucașul acesta.
+
+Gerilă, văzând că toți îi stau împotrivă, se mânie atunci și
+unde nu trântește o brumă pe pereți, de trei palme de groasă, de
+au început a clănțăni și ceilalți de frig, de sărea cămășa de pe
+dânșii.
+
+— Na! încaltea v-am făcut și eu pe obraz. De-acum înainte
+spuneți ce vă place, că nu mi-a fi ciudă, zise Gerilă, râzând cu
+hohot. Ei, apoi? Cică să nu te strici de râs!... De HarapAlb, nu
+zic. Dar voi, mangosiților și farfasiților, de câte ori îți fi
+dormit în stroh și pe târnomată, să am eu acum atâția bani în
+pungă nu mi-ar mai trebui altă! Oare nu cumva v-ați face și voi,
+niște feciori de ghindă, fătați în tindă, că sunteți obraze
+subțiri?
+
+— Iar cauți sămânță de vorbă, măi Buzilă? ziseră ceilalți. Al
+dracului să fii cu tot neamul tău, în vecii vecilor, amin!
+
+— De asta și eu mă anin și mă închin la cinstita fața voastră,
+ca la un codru verde, cu un poloboc de vin și cu unul de pelin,
+zise Gerilă. Și hai de-acum să dormim, mai acuși să ne trezim,
+într-un gând să ne unim, pe Harap-Alb să-l slujim și tot
+prieteni să fim; căci cu vrajbă și urgie raiul n-o să-l dobândim.
+
+În sfârșit, ce-or fi mai dondănit ei, și cât or mai fi dondănit,
+că numai iaca se face ziuă!... Și atunci, credinciosul
+împăratului, crezând că s-a curățit de oaspeți, vine cu gândul
+să măture scrumul afară, după rânduială. Și când ajunge mai
+aproape, ce să vadă? Casa cea de aramă, înfocată așa de strașnic
+de cu sară, era acum toată numai un sloi de gheață, și nu se mai
+cunoștea pe din afară nici ușă, nici ușori, nici gratii, nici
+obloane la ferești, nici nimica; iar înlăuntru se auzea un
+tărăboi grozav; toți bocăneau la ușă cât ce puteau și strigau
+cât le lua gura, zicând:
+
+— Nu știm ce fel de împărat e acesta, de ne lasă fără scânteie
+de foc în vatră, să degerăm aicea... Așa sărăcie de lemne nu s-a
+văzut nici la bordeiul cel mai sărăcăcios. Vai de noi și de noi,
+că ne-a înghețat limba în gură și măduva în ciolane de frig!...
+
+Credinciosul împăratului, auzind aceste, pe de-o parte l-a
+cuprins spaima, iară pe de alta s-a îndrăcit de ciudă. Și dă el
+să descuie ușa, nu poate; dă s-o desprindă, nici atâta. Pe urmă,
+ce să facă? Aleargă și vestește împăratului despre cele
+întâmplate. Atunci vine și împăratul cu o mulțime de oameni, cu
+cazmale ascuțite și cu cazane pline cu uncrop; și unii tăiau
+gheața cu cazmalele, alții aruncau cu uncrop pe la țâțânile ușii
+și în borta cheii și după multă trudă, cu mare ce hălăduiesc de
+deschid ușa și scot pe oaspeți afară. Și când colo, ce să vezi?
+Toți erau cu părul, cu barba și mustețile pline de promoroacă,
+de nu-i cunoșteai, oameni sunt, draci sunt, ori alte arătări. Și
+așa tremurau de tare, de le dârdâiau dinții în gură. Iară mai
+ales pe Gerilă parcă-l zghihuiau toți dracii; pozne făcea cu
+buzișoarele sale, încât s-a îngrozit și împăratul Roș când l-a
+văzut făcând așa de frumușel.
+
+Atunci Harap-Alb, ieșind dintre dânșii, se înfățișază cuviincios
+înaintea împăratului, zicând:
+
+— Prea înălțate împărate! Luminarea-sa, nepotul prea
+puternicului Verde-împărat, m-a fi așteptând cu nerăbdare.
+De-acum înainte, cred că mi-ți da fata, ca să vă lăsăm în pace
+și să ne ducem în treaba noastră.
+
+— Bine, voinice, zise împăratul, uitându-se la dânșii cam acru
+oarecum; a veni ea și vremea aceea... Dar acum, deodată, ia să
+ospătați ceva, ca să nu ziceți că ați ieșit din casa mea ca de
+la o casă pustie.
+
+— Parcă v-a ieșit un sfânt din gură, luminate împărate, zise
+atunci Flămânzilă, că ne ghiorăiesc mațele de foame.
+
+— Poate ni-ți da și ceva de udeală, măria-ta, zise Setilă, că ne
+sfârâie gâtlejul de sete.
+
+— Ia lăsați, măi, zise Ochilă, clipocind mereu din gene, că
+luminarea-sa știe ce ne trebuie.
+
+— Așa cred și eu, zise Păsărilă, doar, de-a putere-a hi, am
+căzut la casă împărătescă, să nu vă temeți, că are înălțimea-sa
+atâta purtare de grijă, ca să nu fim chinuiți cu frig, cu foame
+și cu sete.
+
+— Mai rămâne îndoială despre asta, zise Gerilă, tremurând
+cumplit. Dar n-aveți știință că înălțimea-sa este tata
+flămânzilor și al însetaților? Și tocmai de asta mă bucur și eu,
+că de-abia m-oi mai încălzi oleacă bând sângele Domnului.
+
+— Ei, tacă-vă gura de-acum! zise Flămânzilă. Destul e o măciucă
+la un car de oale. Nu tot cetărați pe măria-sa, că om e
+dumnealui. Pentru niște sărăcuți ca noi e greu de făcut trebi de
+acestea. Dar la o împărăție, ca cum te-ar pișca un purice; nu se
+mai bagă în seamă.
+
+— Din partea mea, mâncarea-i numai o zăbavă; băuturica mai este
+ce este, zise Setilă; și aș ruga pe luminarea-sa că, dacă are de
+gând a ne ospăta, după cum s-a hotărât, apoi să ne îndesească
+mai mult cu udeala, pentru că acolo stă toată puterea și
+îndrăzneala. Vorba ceea: "Dă-i cu cinstea, să piară rușinea".
+Dar mi se pare că ne-am prea întins cu vorba, și luminarea-sa nu
+știe cum să ne mai intre în voie.
+
+— Acum, de ne-ar da odată ce ne-ar da, zise Flămânzilă, căci mă
+roade inima de foame ce-mi e!
+
+— Ia mai îngăduiți oleacă, măi, zise Ochilă, că doar nu v-au mas
+șoarecii în pântece. Acuși s-or aduce și bucatele, și vinul, și
+numai de-ați avea pântece unde să le puneți.
+
+— Îndată vi s-a aduce și demâncare, și băutură, zise împăratul,
+numai de-ți putea dovedi cât vă voi da eu; că de nu-ți fi
+mâncători și băutori buni, v-ați găsit beleaua cu mine, nu vă
+pară lucru de șagă!
+
+— De ne-ar da Dumnezeu tot atâta supărare, luminarea voastră,
+zise atunci Flămânzilă, ținându-se cu mâinile de pântece.
+
+— Și înălțimei-voastre gând bun și mână slobodă, ca să ne dați
+cât se poate mai multă mâncare și băuturică, zise Setilă, căruia
+îi lăsa gura apă, că din mâncare și băutură, las' dacă ne-a
+întrece cineva; numai la treabă nu ne prea punem cu toți nebunii.
+
+Împăratul tăcea la toate aceste, îi asculta cu dezgust și numai
+înghițea noduri. Dar, în gândul său: "Bine, bine! Cercați voi
+marea cu degetul, dar ia să vedem cum i-ți da de fund? Vă vor
+ieși ele toate aceste pe nas". După aceea îi lasă și se duce în
+casă.
+
+În sfârșit, nu trece mult la mijloc, și numai iaca li se aduc 12
+harabale cu pâine, 12 ialovițe fripte și 12 buți pline cu vin de
+cel hrănit, de care, cum bei câte oleacă, pe loc ți se taie
+picioarele, îți sclipesc ochii în cap, ți se încleie limba în
+gură și începi a bolborosi turcește, fără să știi bechiu măcar.
+Flămânzilă și Setilă ziseră atunci celorlalți:
+
+— Măi, mâncați voi întâi și beți cât veți putea, dar nu cumva să
+vă puneți mintea cu toată mâncarea și băutura, c-apoi al vostru
+e dracul!
+
+Atunci Harap-Alb, Gerilă, Ochilă și Păsări-Lăți-Lungilă se pun
+ei de ospătează și beau cât le trebuie. Dar ce are a face? parcă
+nici nu se cunoștea de unde au mâncat și au băut; că doar
+mâncare și băutură era acolo, nu șagă; dă, ca la o împărăție.
+
+— Hai, ia dați-vă deoparte, măi păcătoșilor, că numai ați
+crâmpoțit mâncarea, ziseră atunci Flămânzilă și Setilă, care
+așteptau cu neastâmpăr, fiind rupți în coș de foame și de sete.
+
+Și atunci unde nu începe Flămânzilă a cărăbăni deodată în gură
+câte o haraba de pâine și câte o ialoviță întreagă, și repede mi
+ți le-a înfulecat și le-a forfecat, de parcă n-au mai fost. Iară
+Setilă, dând fundurile afară la câte o bute, horp! ți-o sugea
+dintr-o singură sorbitură; și, repede-repede, mi ți le-a supt pe
+toate de-a rândul, de n-a mai rămas nici măcar picătură de vin
+pe doage.
+
+După aceea, Flămânzilă a început a striga în gura mare că moare
+de foame și a zvârli cu ciolane în oamenii împărătești, care
+erau acolo de față.
+
+Iară Setilă striga și el cât ce putea că crapă de sete și
+zvârlea cu doage și cu funduri de poloboc în toate părțile, ca
+un nebun.
+
+Împăratul atunci, auzind vuiet tocmai din casă, iese afară și,
+când vede aceste, își pune mâinile în cap de necaz.
+
+— Măi, măi, măi! Aceștia-s curat sărăcie trimisă de la Dumnezeu
+pe capu meu, zise împăratul în sine, plin de amărăciune. Mi se
+pare că, ia acum, mi-am dat și eu peste oameni.
+
+Harap-Alb iese atunci din mijlocul celorlalți și iar se
+înfățișază înaintea împăratului, zicând:
+
+— Să trăiți, luminate împărate! De-acum cred că mi-ți da fata,
+ca să vă lăsăm în pace și să ne ducem în treaba noastră, căci
+nepotul împăratului Verde ne-a fi așteptând cu nerăbdare.
+
+— A veni ea și vremea aceea, voinice, zise împăratul cam cu
+jumătate de gură. Dar ia mai aveți puțină răbdare, căci fata
+nu-i de cele de pe drumuri, s-o luați numai așa, cum s-ar
+întâmpla. Ia să mai vedem cam cum ar veni trebușoara asta. Nu-i
+vorbă, de mâncat ați mâncat și de băut ați băut fiecare cât
+șaptesprezece. Însă de acum înainte mai aveți și ceva treabă de
+făcut: iaca, vă dau o mierță de sămânță de mac, amestecată cu
+una de nisip mărunțel; și, până mâine dimineață, să-mi alegeți
+macul de-o parte, fir de fir, și nisipul de altă parte; nu cumva
+să găsesc vreun fir de mac printre nisip sau vreunul de nisip
+printre mac, că atunci am stricat pacea. Și dacă-ți putea scoate
+la capăt trebușoara asta, atunci oi mai vedea eu... Iară de nu,
+veți plăti cu capul obrăznicia ce ați întrebuințat față cu mine,
+ca să prindă și alții la minte văzând de patima voastră.
+
+Și apoi, ducându-se împăratul în treaba lui, i-a lăsat să-și
+bată capul cum vor ști.
+
+Atunci Harap-Alb și cu ai săi au început a strânge din umere,
+nepricepându-se ce-i de făcut.
+
+— Ei, apoi șagă vă pare? Cu chițibușuri de aceste să ne zăbovim
+noi? Pâclișit om e împăratul Roș! se vede el, zise atunci
+Ochilă. Eu, nu-i vorbă, măcar că e așa de întuneric, deosebesc
+tare bine firele de mac din cele de nisip. Dar numai iuțeală și
+gură de furnică ar trebui să aibi ca să poți apuca, alege și
+culege niște flecuștețe ca aceste, în așa scurtă vreme. Bine-a
+zis cine-a zis ca să te ferești de omul roș, căci e liștai
+dracul în picioare, acum văd eu.
+
+Harap-Alb își aduce atunci aminte de aripa cea de furnică, o
+scoate de unde-o avea strânsă, apoi scapără și-i dă foc cu o
+bucățică de iască aprinsă. Și atunci, minune mare! Numai iaca au
+și început a curge furnicile cu droaia, câtă pulbere și spuză,
+câtă frunză și iarbă; unele pe sub pământ, altele pe deasupra
+pământului și altele în zbor, de nu se mai curmau venind. Și,
+într-un buc, au și ales nisipul de-o parte și macul de altă
+parte; să fi dat mii de mii de lei, nu găseai fir de mac printre
+nisip sau fir de nisip printre mac. Și apoi, în zori de ziuă,
+când e somnul mai dulce, de doarme și pământul sub om, o mulțime
+de furnici de cele mărunțele au străbătut înlăuntrul palatului
+și au început a pișca din somn pe împăratul, de-l frigeau, nu
+altăceva. Și văzându-se el cuprins de așa usturime, s-a sculat
+cu nepus în masă, căci nu mai era de chip să doarmă, cum dormea
+alte dăți, până pe la amiază, nesupărat de nimene. Și, cum s-a
+sculat, a și început a căuta cu de-amănuntul prin așternut, să
+vadă ce poate să fie. Dar a găsit nimica toată, căci furnicile
+parcă intrară în pământ; s-au mistuit, de nu se știe ce s-au mai
+făcut.
+
+— A dracului treabă! Uite ce blândă mi-a ieșit pe trup. Să fi
+fost nimica... parcă nu-mi vine a crede. Însă mai știu eu?...
+Ori părerea mă înșală, ori s-a stricat vremea, zise împăratul;
+din două, una trebuie să fie numaidecât. Dar, până una-alta, ia
+să mă duc să văd: ales-au nisipul de mac acei nespălați, care-mi
+rod urechile să le dau fata?
+
+Și când se duce împăratul și vede cum se îndeplinise de bine
+porunca lui, se umple de bucurie... Și, nemaiavând ce pricină să
+le caute, rămâne pe gânduri.
+
+Atunci Harap-Alb iar iese din mijlocul celorlalți și se
+înfățișază împăratului, zicând:
+
+— Preaînălțate împărate, de-acum cred că mi-ți da fata, ca să vă
+lăsăm în pace și să ne ducem de unde am venit.
+
+— A veni ea și vremea aceea, voinice, zise împăratul, îngânând
+vorba printre dinți, dar până atunci mai este încă treabă; iaca
+ce aveți de făcut: fata mea are să se culce desară unde se culcă
+totdeauna, iară voi să mi-o străjuiți toată noaptea. Și dacă
+mâine dimineață s-a afla tot colo, atunci poate să ți-o dau;
+iară de nu, ce-i păți, cu nime nu-i împărți... Înțeles-ați?
+
+— Să trăiți, luminate împărate, răspunse Harap-Alb, numai de
+n-ar fi mai multă întârziere, căci stăpânul mă așteaptă și
+grozavă urgie poate să cadă pe capul meu din astă pricină.
+
+— Stăpânu-tău, ca stăpânu-tău; ce ți-a face el, asta-i deosebit
+de bașcă, zise împăratul, uitându-se chiorâș la dânșii. Ieie-vă
+macar și pielea de pe cap, ce am eu de-acolo? Însă pe mine
+căutați să nu mă smintiți: fata și ochii din cap, căci atâta
+vi-i leacul; v-ați dus pe copce, cu toată șmecheria voastră.
+
+După aceasta, împăratul îi lasă încurcați și se duce la ale sale.
+
+— Aici încă trebuie să fie un drac la mijloc, zise Gerilă,
+clătinând din cap.
+
+— Ba încă de cei bătrâni; săgeata de noapte și dracul cel de
+amiazăzi, răspunse Ochilă. Dar nu și-a juca el mendrele
+îndelung, așa cred eu.
+
+În sfârșit, durai-vurai, seara vine, fata se culcă și HarapAlb
+se pune de strajă chiar la ușa ei, iară ceilalți se înșiră tot
+câte unul-unul până la poartă, după poruncă.
+
+Și, când pe aproape de miezul nopții, fata împăratului se
+preface într-o păsărică și zboară nevăzută printre cinci străji.
+Dar când ajunge pe la străjerul Ochilă, el, sireicanul, mi ți-o
+vede și dă de știre lui Păsărilă, zicând:
+
+— Măi, fetișoara împăratului ne-a tras butucul. A dracului
+zgâtie de fată! s-a prefăcut în păsărică, a zburat ca săgeata pe
+lângă ceilalți și ei habar n-au despre asta. Ei, apoi? Lasă-te
+în seama lor dacă vrei să rămâi făr' de cap. De-acum, numai noi
+o putem găsi și aduce la urma ei. Taci molcum și haidem după
+dânsa. Eu ți-oi arăta-o pe unde se ascunde, iară tu să mi-o
+prinzi cum ți-i meșteșugul și să-i strâmbi gâtul oleacă, să se
+învețe ea de altă dată a mai purta lumea pe degete.
+
+Și atunci, odată și pornesc ei după dânsa, și nu merg tocmai
+mult și Ochilă zice:
+
+— Măi Păsărilă, iacătă-o, ia! colo, în dosul pământului,
+tupilată sub umbra iepurelui; pune mâna pe dânsa și n-o lăsa!
+
+Păsărilă atunci se lățește cât ce poate, începe a bojbăi prin
+toate buruienile și, când să pună mâna pe dânsa, zbr! pe vârful
+unui munte, și se ascunde după o stâncă.
+
+— Iacătă-oi, măi, colo, în vârful muntelui, după stânca ceea,
+zise Ochilă.
+
+Păsărilă atunci se înalță puțin și începe a cotrobăi pe după
+stânci; și când să pună mâna pe dânsa, zbr! și de acolo și se
+duce de se ascunde tocmai după lună.
+
+— Măi Păsărilă, iacătă-oi, ia! colo, după lună, zise Ochilă;
+căci nu pot eu s-o ajung, să-i dau o scărmănătură bună.
+
+Atunci Păsărilă se deșiră odată și se înalță până la lună. Apoi,
+cuprinzând luna în brațe, găbuiește păsărica, mi ți-o înșfacă de
+coadă și cât pe ce să-i sucească gâtul. Ea atunci se preface în
+fată și strigă înspăimântată:
+
+— Dăruiește-mi viața, Păsărilă, că te-oi dărui și eu cu milă și
+cu daruri împărătești, așa să trăiești!
+
+— Ba că chiar că erai să ne dăruiești cu milă și cu daruri
+împărătești, dacă nu te vedeam când ai pașlit-o, farmazoană ce
+ești! zise Ochilă. Știu că am tras o durdură bună căutându-te.
+Ia, mai bine hai la culcuș, că se face ziuă acuși. Ș-apoi, ce-a
+mai fi a mai fi.
+
+Și odată mi ți-o înșfacă ei, unul de-o mână și altul de cealaltă
+și hai! hai, hai! în zori de ziuă ajung la palat și, trecând cu
+dânsa printre străji, o silesc să intre în odaia ei, tot cum a
+ieșit.
+
+— Ei, Harap-Alb, zise atunci Ochilă, dacă nu eram eu și cu
+Păsărilă, ce făceați voi acum? Iaca așa, tot omul are un dar și
+un amar; și unde prisosește darul nu se mai bagă în seamă
+amarul. Amar era să fie de voi, de nu eram noi amândoi. Și cu
+străjuirea voastră, era vai de pielea noastră!
+
+Harap-Alb și ceilalți, nemaiavând ce zice, pleacă capul
+rușinați, mulțumind lui Păsărilă și vestitului Ochilă, căci
+le-au fost ca niște frați.
+
+Și atunci, numai iaca și împăratul vine ca un leu-paraleu, să-și
+ia fata pe seamă și, când o găsește sub strajă, după cum nu se
+aștepta el, numa-i scânteiau ochii în cap de ciudă, dar nu avu
+ce face.
+
+Atunci Harap-Alb iar se înfățișază înaintea împăratului, zicând:
+
+— Luminate împărate, de-acum cred că mi-ți da fata, ca să vă
+lăsăm în pace și să ne ducem în treaba noastră.
+
+— Bine, voinice, zise împăratul posomorât; a veni ea și vremea
+aceea. Însă eu mai am o fată, luată de suflet, tot de o vârstă
+cu fata mea; și nu e deosebire între dânsele nici la frumusețe,
+nici la stat, nici la purtat. Hai, și dacă-i cunoaște-o care-i a
+mea adevărată, ia-ți-o și duceți-vă de pe capul meu, că mi-ați
+scos peri albi, de când ați venit. Iaca, mă duc să le pregătesc,
+zise împăratul. Tu vină după mine, și, dacă-i ghici-o, ferice de
+tine a fi. Iară de nu, luați-vă catrafusele și începeți a vă
+cărăbăni de la casa mea, căci nu vă mai pot suferi!
+
+Și ducându-se împăratul, pune de piaptănă și îmbracă la fel pe
+amândouă fetele și apoi dă poruncă să vie Harap-Alb să ghicească
+fata împăratului.
+
+Harap-Alb, văzându-se pus în încurcală, nu mai știa ce să facă
+și încotro să-o dea ca să nu greșească tocmai acum, la ducă. Și,
+mai stând el pe gânduri oleacă, cum e omul tulburat, își aduce
+aminte de aripa cea de albină și, scoțând-o de unde-o avea
+strânsă, scapără și-i dă foc cu o bucățică de iască aprinsă. Și
+atunci, numai iaca se pomenește cu crăiasa albinelor.
+
+— Ce nevoie te-a ajuns de mine, Harap-Alb? zise ea, zburând pe
+umărul său. Spune-mi, căci sunt gata să te slujesc.
+
+Atunci Harap-Alb începe a-i spune toate cu de-amănuntul și o
+roagă de toți dumnezeii ca să-i dea ajutor.
+
+— N-ai grijă, Harap-Alb, zise crăiasa albinelor; las' că te fac
+eu s-o cunoști și dintr-o mie. Hai, intră în casă cu
+îndrăzneală, căci am să fiu și eu pe-acolo. Și cum îi intra,
+stai puțin și te uită la fete; și care-i vedea-o că se apără cu
+năframa, să știi că aceea este fata împăratului.
+
+Atunci Harap-Alb intră, cu albina pe umăr, în odaia unde era
+împăratul și cu fetele, apoi stă puțin deoparte și începe a se
+uita când la una, când la alta. Și cum sta el drept ca lumânarea
+și le privea, cu băgare de seamă, crăiasa albinelor zboară pe
+obrazul fetei împăratului. Atunci ea, tresărind, odată începe a
+țipa și a se apăra cu năframa, ca de un dușman. Lui Harap-Alb
+atâta i-a trebuit: îndată face câțiva pași spre dânsa, o apucă
+frumușel de mână și zice împăratului:
+
+— Luminarea-voastră, de-acum cred că nu mi-ți mai face nici o
+împiedicare, pentru că am adus întru îndeplinire tot ceea ce
+ne-ați poruncit.
+
+— Din partea mea poți s-o iei de-acum, Harap-Alb, zise
+împăratul, ovilit și sarbăd la față de supărare și rușine; dacă
+n-a fost ea vrednică să vă răpuie capul, fii măcar tu vrednic
+s-o stăpânești, căci acum ți-o dau cu toată inima.
+
+Harap-Alb mulțumește atunci împăratului și apoi zice fetei: —
+De-acum putem să mergem, căci stăpânu-meu, luminarea-sa nepotul
+împăratului Verde, a fi îmbătrânit așteptându-mă.
+
+— Ia mai îngăduiește puțin, nerăbdătorule, zise fata
+împăratului, luând o turturică în brațe, spunându-i nu știu ce
+la ureche și sărutând-o cu drag; nu te grăbi așa, Harap-Alb, că
+te-i pripi. Stai, că mai ai și cu mine oleacă de vorbă: înainte
+de pornire, trebuie să meargă calul tău și cu turturica mea
+să-mi aducă trei smicele de măr dulce și apă vie și apă moartă
+de unde se bat munții în capete. Și de-a veni turturica mea
+înainte cu smicelele și apa, ia-ți nădejdea despre mine, căci nu
+merg, ferească Dumnezeu! Iară de-i avea noroc și-a veni calul
+tău mai întâi și mi-o aduce cele poruncite, să știi că merg cu
+tine, oriunde mi-i duce; s-a mântuit socoteala.
+
+Și atunci, odată pornesc și turturica și calul, fugind pe
+întrecute, când pe sus, când pe jos, după cum cerea trebuința.
+
+Dar turturica, fiind mai ușoară, ajunge mai înainte; și pândind
+tocmai când era soarele în cruce, de se odihneau munții numai
+pentru o clipită, se repede ca prin foc și ia trei smicele de
+măr dulce și apă vie și apă moartă, și apoi ca fulgerul se
+întoarce înapoi. Și, când pe la poarta munților, calul îi iese
+înainte, o propește în cale și o ia cu măgulelile, zicându-i:
+
+— Turturică-rică, dragă păsărică, adă la mine cele trei smicele
+de măr dulce, apa cea vie și cea moartă, și tu du-te înapoi
+de-ți ia altele și mi-i ajunge pe drum, căci ești mai sprintenă
+decât mine. Hai, nu mai sta la îndoială și dă-mi-le, căci atunci
+are să fie bine și de stăpânu-meu, și de stăpână-ta, și de mine,
+și de tine; iară de nu mi li-i da, stăpânu-meu Harap-Alb este în
+primejdie, și de noi încă n-are să fie bine.
+
+Turturica parcă n-ar fi voit. Dar calul n-o mai întreabă de ce-i
+e cojocul; se repede și-i ia apa și smicelele cu hapca și apoi
+fuge cu dânsele la fata împăratului și i le dă, de față cu
+Harap-Alb. Atunci lui Harap-Alb i s-a umplut inima de bucurie.
+
+Vine ea și turturica mai pe urmă, dar ce-ți e bună? — Alei,
+țolină ce-mi ești, zise fata împăratului; da' bine m-ai vândut.
+Dacă e așa, hai, pornește chiar acum la împăratul Verde și
+vestește-i că venim și noi în urmă.
+
+Atunci turturica pornește. Iară fata împăratului îngenunche
+dinaintea tătâne-său și zice:
+
+— Binecuvântează-mă, tată, și rămâi sănătos! Se vede că așa mi-a
+fost sortit și n-am ce face; trebuie să merg cu HarapAlb, și
+pace bună!
+
+După aceasta, își ia cele trebuitoare la drum, apoi încalecă și
+ea pe un cal năzdrăvan și stă gata de pornire. Iară HarapAlb,
+luându-și oamenii săi, încalecă și el și pornesc spre împărăție,
+Dumnezeu să ne ție, că cuvântul din poveste, înainte mult mai
+este.
+
+Mers-au ei și zi și noapte, nu se știe cât au mers; și, de la un
+loc, Gerilă, Flămânzilă și Setilă, Păsări-Lăți-Lungilă și
+năzdrăvanul Ochilă se opresc cu toții în cale, se opresc și zic
+cu jale:
+
+— Harap-Alb, mergi sănătos! De-am fost răi, tu ni-i ierta, căci
+și răul câteodată prinde bine la ceva.
+
+Harap-Alb le mulțumește ș-apoi pleacă liniștit. Fata vesel îi
+zâmbește, luna-n cer a asfințit. Dar în pieptul lor răsare... Ce
+răsare? Ia, un dor; soare mândru, luminos și în sine arzător, ce
+se naște din scânteia unui ochi fermecător!
+
+Și mai merg ei cât mai merg, și de ce mergeau înainte, de ce lui
+Harap-Alb i se tulburau mințile, uitându-se la fată și văzând-o
+cât era de tânără, de frumoasă și plină de vină-ncoace.
+
+Sălățile din Grădina Ursului, pielea și capul cerbului le-a dus
+la stăpânu-său cu toată inima. Dar pe fata împăratului Roș mai
+nu-i venea s-o ducă, fiind nebun de dragostea ei. Căci era boboc
+de trandafir din luna lui mai, scăldat în roua dimineții,
+dezmierdat de cele întâi raze ale soarelui, legănat de adierea
+vântului și neatins de ochii fluturilor. Sau, cum s-ar mai zice
+la noi în țărănește, era frumoasă de mama focului; la soare te
+puteai uita, iar la dânsa ba. Și de-aceea Harap- Alb o prăpădea
+din ochi de dragă ce-i era. Nu-i vorbă, și ea fura cu ochii, din
+când în când, pe Harap-Alb, și în inima ei parcă se petrecea nu
+știu ce... poate vreun dor ascuns, care nu-i venea a-l spune.
+Vorba cântecului:
+
+Fugi de-acole, vină-ncoace!
+Șezi binișor, nu-mi da pace!
+sau mai știu eu cum să zic, ca să nu greșesc? Dar știu atâta, că
+ei mergeau fără a simți că merg, părându-li-se calea scurtă și
+vremea și mai scurtă; ziua ceas și ceasul clipă; dă, cum e omul
+când merge la drum cu dragostea alăturea.
+
+Nu știa sărmanul Harap-Alb ce-l așteaptă acasă, căci nu s-ar mai
+fi gândit la de-alde acestea.
+
+Însă vorba cântecului:
+
+De-ar ști omul ce-ar păți,
+Dinainte s-ar păzi!
+Dar iaca ce m-am apucat de spus. Mai bine vă spuneam că
+turturica ajunsese la împăratul Verde și-l înștiințase că vine
+și Harap-Alb cu fata împăratului Roș.
+
+Atunci împăratul Verde a și început a face pregătire, ca pentru
+o fată de împărat, dând și poruncă să le iasă întru întâmpinare.
+Iară Spânul icnea în sine și se gândea numai la răzbunare.
+
+În sfârșit, mai merge Harap-Alb cu fata împăratului cât mai
+merge, și de la o vreme ajung și ei la împărăție.
+
+Și, când colo, numai iaca ce le ies înainte împăratul Verde,
+fetele sale, Spânul și toată curtea împărătească, ca să-i
+primească. Și văzând Spânul cât e de frumoasă fata împăratului
+Roș, odată se repede să o ia în brațe de pe cal. Dar fata îi
+pune atunci mâna pe piept, îl brâncește cât colo și zice:
+
+— Lipsește dinaintea mea, Spânule! Doar n-am venit pentru tine,
+ș-am venit pentru Harap-Alb, căci el este adevăratul nepot al
+împăratului Verde.
+
+Atunci împăratul Verde și fetele sale au rămas încremeniți de
+ceea ce au auzit. Iar Spânul, văzând că i s-a dat vicleșugul pe
+față, se repede ca un câine turbat la Harap-Alb și-i zboară
+capul dintr-o singură lovitură de paloș, zicând:
+
+— Na! așa trebuie să pățească cine calcă jurământul! Dar calul
+lui Harap-Alb îndată se repede și el la Spân și-i zice:
+
+— Pân-aici, Spânule! Și odată mi ți-l înșfacă cu dinții de cap,
+zboară cu dânsul în înaltul cerului, și apoi, dându-i drumul
+de-acolo, se face Spânul până jos praf și pulbere. Iară fata
+împăratului Roș, în vălmășagul acesta, repede pune capul lui
+Harap-Alb la loc, îl înconjură de trei ori cu cele trei smicele
+de măr dulce, toarnă apă moartă, să stea sângele și să se prindă
+pielea, apoi îl stropește cu apă vie, și atunci Harap-Alb îndată
+învie și, ștergându-se cu mâna pe la ochi, zice suspinând:
+
+— Ei, da' din greu mai adormisem! — Dormeai tu mult și bine,
+Harap-Alb, de nu eram eu, zise fata împăratului Roș, sărutându-l
+cu drag și dându-i iar paloșul în stăpânire.
+
+Și apoi, îngenunchind amândoi dinaintea împăratului Verde, își
+jură credință unul altuia, primind binecuvântare de la dânsul și
+împărăția totodată.
+
+După aceasta se începe nunta, ș-apoi, dă Doamne bine!
+
+Lumea de pe lume s-a strâns de privea,
+Soarele și luna din cer le râdea.
+Ș-apoi fost-au fost poftiți la nuntă: Crăiasa furnicilor,
+Crăiasa albinelor și Crăiasa zânelor, minunea minunilor din
+ostrovul florilor!
+
+Și mai fost-au poftiți încă: crai, crăiese și-mpărați, oameni în
+seamă băgați, ș-un păcat de povestar, fără bani în buzunar.
+Veselie mare între toți era, chiar și sărăcimea ospăta și bea!
+
+Și a ținut veselia ani întregi, și acum mai ține încă; cine se
+duce acolo bea și mănâncă. Iar pe la noi, cine are bani bea și
+mănâncă, iară cine nu, se uită și rabdă.
+EOT;
+    /*
+    *** START: FULL LICENSE ***
+
+    Creative Commons Legal Code
+
+    Attribution-ShareAlike 3.0 Unported
+
+
+    CREATIVE COMMONS CORPORATION IS NOT A LAW FIRM AND DOES NOT PROVIDE
+    LEGAL SERVICES. DISTRIBUTION OF THIS LICENSE DOES NOT CREATE AN
+    ATTORNEY-CLIENT RELATIONSHIP. CREATIVE COMMONS PROVIDES THIS
+    INFORMATION ON AN "AS-IS" BASIS. CREATIVE COMMONS MAKES NO WARRANTIES
+    REGARDING THE INFORMATION PROVIDED, AND DISCLAIMS LIABILITY FOR
+    DAMAGES RESULTING FROM ITS USE. License
+
+    THE WORK (AS DEFINED BELOW) IS PROVIDED UNDER THE TERMS OF THIS
+    CREATIVE COMMONS PUBLIC LICENSE ("CCPL" OR "LICENSE"). THE WORK IS
+    PROTECTED BY COPYRIGHT AND/OR OTHER APPLICABLE LAW. ANY USE OF THE
+    WORK OTHER THAN AS AUTHORIZED UNDER THIS LICENSE OR COPYRIGHT LAW IS
+    PROHIBITED.
+
+    BY EXERCISING ANY RIGHTS TO THE WORK PROVIDED HERE, YOU ACCEPT AND
+    AGREE TO BE BOUND BY THE TERMS OF THIS LICENSE. TO THE EXTENT THIS
+    LICENSE MAY BE CONSIDERED TO BE A CONTRACT, THE LICENSOR GRANTS YOU
+    THE RIGHTS CONTAINED HERE IN CONSIDERATION OF YOUR ACCEPTANCE OF SUCH
+    TERMS AND CONDITIONS.
+
+    1. Definitions
+
+    "Adaptation" means a work based upon the Work, or upon the Work and
+    other pre-existing works, such as a translation, adaptation,
+    derivative work, arrangement of music or other alterations of a
+    literary or artistic work, or phonogram or performance and includes
+    cinematographic adaptations or any other form in which the Work may be
+    recast, transformed, or adapted including in any form recognizably
+    derived from the original, except that a work that constitutes a
+    Collection will not be considered an Adaptation for the purpose of
+    this License. For the avoidance of doubt, where the Work is a musical
+    work, performance or phonogram, the synchronization of the Work in
+    timed-relation with a moving image ("synching") will be considered an
+    Adaptation for the purpose of this License. "Collection" means a
+    collection of literary or artistic works, such as encyclopedias and
+    anthologies, or performances, phonograms or broadcasts, or other works
+    or subject matter other than works listed in Section 1(f) below,
+    which, by reason of the selection and arrangement of their contents,
+    constitute intellectual creations, in which the Work is included in
+    its entirety in unmodified form along with one or more other
+    contributions, each constituting separate and independent works in
+    themselves, which together are assembled into a collective whole. A
+    work that constitutes a Collection will not be considered an
+    Adaptation (as defined below) for the purposes of this License.
+    "Creative Commons Compatible License" means a license that is listed
+    at http://creativecommons.org/compatiblelicenses that has been
+    approved by Creative Commons as being essentially equivalent to this
+    License, including, at a minimum, because that license: (i) contains
+    terms that have the same purpose, meaning and effect as the License
+    Elements of this License; and, (ii) explicitly permits the relicensing
+    of adaptations of works made available under that license under this
+    License or a Creative Commons jurisdiction license with the same
+    License Elements as this License. "Distribute" means to make available
+    to the public the original and copies of the Work or Adaptation, as
+    appropriate, through sale or other transfer of ownership. "License
+    Elements" means the following high-level license attributes as
+    selected by Licensor and indicated in the title of this License:
+    Attribution, ShareAlike. "Licensor" means the individual, individuals,
+    entity or entities that offer(s) the Work under the terms of this
+    License. "Original Author" means, in the case of a literary or
+    artistic work, the individual, individuals, entity or entities who
+    created the Work or if no individual or entity can be identified, the
+    publisher; and in addition (i) in the case of a performance the
+    actors, singers, musicians, dancers, and other persons who act, sing,
+    deliver, declaim, play in, interpret or otherwise perform literary or
+    artistic works or expressions of folklore; (ii) in the case of a
+    phonogram the producer being the person or legal entity who first
+    fixes the sounds of a performance or other sounds; and, (iii) in the
+    case of broadcasts, the organization that transmits the broadcast.
+    "Work" means the literary and/or artistic work offered under the terms
+    of this License including without limitation any production in the
+    literary, scientific and artistic domain, whatever may be the mode or
+    form of its expression including digital form, such as a book,
+    pamphlet and other writing; a lecture, address, sermon or other work
+    of the same nature; a dramatic or dramatico-musical work; a
+    choreographic work or entertainment in dumb show; a musical
+    composition with or without words; a cinematographic work to which are
+    assimilated works expressed by a process analogous to cinematography;
+    a work of drawing, painting, architecture, sculpture, engraving or
+    lithography; a photographic work to which are assimilated works
+    expressed by a process analogous to photography; a work of applied
+    art; an illustration, map, plan, sketch or three-dimensional work
+    relative to geography, topography, architecture or science; a
+    performance; a broadcast; a phonogram; a compilation of data to the
+    extent it is protected as a copyrightable work; or a work performed by
+    a variety or circus performer to the extent it is not otherwise
+    considered a literary or artistic work. "You" means an individual or
+    entity exercising rights under this License who has not previously
+    violated the terms of this License with respect to the Work, or who
+    has received express permission from the Licensor to exercise rights
+    under this License despite a previous violation. "Publicly Perform"
+    means to perform public recitations of the Work and to communicate to
+    the public those public recitations, by any means or process,
+    including by wire or wireless means or public digital performances; to
+    make available to the public Works in such a way that members of the
+    public may access these Works from a place and at a place individually
+    chosen by them; to perform the Work to the public by any means or
+    process and the communication to the public of the performances of the
+    Work, including by public digital performance; to broadcast and
+    rebroadcast the Work by any means including signs, sounds or images.
+    "Reproduce" means to make copies of the Work by any means including
+    without limitation by sound or visual recordings and the right of
+    fixation and reproducing fixations of the Work, including storage of a
+    protected performance or phonogram in digital form or other electronic
+    medium. 2. Fair Dealing Rights. Nothing in this License is intended to
+    reduce, limit, or restrict any uses free from copyright or rights
+    arising from limitations or exceptions that are provided for in
+    connection with the copyright protection under copyright law or other
+    applicable laws.
+
+    3. License Grant. Subject to the terms and conditions of this License,
+    Licensor hereby grants You a worldwide, royalty-free, non-exclusive,
+    perpetual (for the duration of the applicable copyright) license to
+    exercise the rights in the Work as stated below:
+
+    to Reproduce the Work, to incorporate the Work into one or more
+    Collections, and to Reproduce the Work as incorporated in the
+    Collections; to create and Reproduce Adaptations provided that any
+    such Adaptation, including any translation in any medium, takes
+    reasonable steps to clearly label, demarcate or otherwise identify
+    that changes were made to the original Work. For example, a
+    translation could be marked "The original work was translated from
+    English to Spanish," or a modification could indicate "The original
+    work has been modified."; to Distribute and Publicly Perform the Work
+    including as incorporated in Collections; and, to Distribute and
+    Publicly Perform Adaptations. For the avoidance of doubt:
+
+    Non-waivable Compulsory License Schemes. In those jurisdictions in
+    which the right to collect royalties through any statutory or
+    compulsory licensing scheme cannot be waived, the Licensor reserves
+    the exclusive right to collect such royalties for any exercise by You
+    of the rights granted under this License; Waivable Compulsory License
+    Schemes. In those jurisdictions in which the right to collect
+    royalties through any statutory or compulsory licensing scheme can be
+    waived, the Licensor waives the exclusive right to collect such
+    royalties for any exercise by You of the rights granted under this
+    License; and, Voluntary License Schemes. The Licensor waives the right
+    to collect royalties, whether individually or, in the event that the
+    Licensor is a member of a collecting society that administers
+    voluntary licensing schemes, via that society, from any exercise by
+    You of the rights granted under this License. The above rights may be
+    exercised in all media and formats whether now known or hereafter
+    devised. The above rights include the right to make such modifications
+    as are technically necessary to exercise the rights in other media and
+    formats. Subject to Section 8(f), all rights not expressly granted by
+    Licensor are hereby reserved.
+
+    4. Restrictions. The license granted in Section 3 above is expressly
+    made subject to and limited by the following restrictions:
+
+    You may Distribute or Publicly Perform the Work only under the terms
+    of this License. You must include a copy of, or the Uniform Resource
+    Identifier (URI) for, this License with every copy of the Work You
+    Distribute or Publicly Perform. You may not offer or impose any terms
+    on the Work that restrict the terms of this License or the ability of
+    the recipient of the Work to exercise the rights granted to that
+    recipient under the terms of the License. You may not sublicense the
+    Work. You must keep intact all notices that refer to this License and
+    to the disclaimer of warranties with every copy of the Work You
+    Distribute or Publicly Perform. When You Distribute or Publicly
+    Perform the Work, You may not impose any effective technological
+    measures on the Work that restrict the ability of a recipient of the
+    Work from You to exercise the rights granted to that recipient under
+    the terms of the License. This Section 4(a) applies to the Work as
+    incorporated in a Collection, but this does not require the Collection
+    apart from the Work itself to be made subject to the terms of this
+    License. If You create a Collection, upon notice from any Licensor You
+    must, to the extent practicable, remove from the Collection any credit
+    as required by Section 4(c), as requested. If You create an
+    Adaptation, upon notice from any Licensor You must, to the extent
+    practicable, remove from the Adaptation any credit as required by
+    Section 4(c), as requested. You may Distribute or Publicly Perform an
+    Adaptation only under the terms of: (i) this License; (ii) a later
+    version of this License with the same License Elements as this
+    License; (iii) a Creative Commons jurisdiction license (either this or
+    a later license version) that contains the same License Elements as
+    this License (e.g., Attribution-ShareAlike 3.0 US)); (iv) a Creative
+    Commons Compatible License. If you license the Adaptation under one of
+    the licenses mentioned in (iv), you must comply with the terms of that
+    license. If you license the Adaptation under the terms of any of the
+    licenses mentioned in (i), (ii) or (iii) (the "Applicable License"),
+    you must comply with the terms of the Applicable License generally and
+    the following provisions: (I) You must include a copy of, or the URI
+    for, the Applicable License with every copy of each Adaptation You
+    Distribute or Publicly Perform; (II) You may not offer or impose any
+    terms on the Adaptation that restrict the terms of the Applicable
+    License or the ability of the recipient of the Adaptation to exercise
+    the rights granted to that recipient under the terms of the Applicable
+    License; (III) You must keep intact all notices that refer to the
+    Applicable License and to the disclaimer of warranties with every copy
+    of the Work as included in the Adaptation You Distribute or Publicly
+    Perform; (IV) when You Distribute or Publicly Perform the Adaptation,
+    You may not impose any effective technological measures on the
+    Adaptation that restrict the ability of a recipient of the Adaptation
+    from You to exercise the rights granted to that recipient under the
+    terms of the Applicable License. This Section 4(b) applies to the
+    Adaptation as incorporated in a Collection, but this does not require
+    the Collection apart from the Adaptation itself to be made subject to
+    the terms of the Applicable License. If You Distribute, or Publicly
+    Perform the Work or any Adaptations or Collections, You must, unless a
+    request has been made pursuant to Section 4(a), keep intact all
+    copyright notices for the Work and provide, reasonable to the medium
+    or means You are utilizing: (i) the name of the Original Author (or
+    pseudonym, if applicable) if supplied, and/or if the Original Author
+    and/or Licensor designate another party or parties (e.g., a sponsor
+    institute, publishing entity, journal) for attribution ("Attribution
+    Parties") in Licensor's copyright notice, terms of service or by other
+    reasonable means, the name of such party or parties; (ii) the title of
+    the Work if supplied; (iii) to the extent reasonably practicable, the
+    URI, if any, that Licensor specifies to be associated with the Work,
+    unless such URI does not refer to the copyright notice or licensing
+    information for the Work; and (iv) , consistent with Ssection 3(b), in
+    the case of an Adaptation, a credit identifying the use of the Work in
+    the Adaptation (e.g., "French translation of the Work by Original
+    Author," or "Screenplay based on original Work by Original Author").
+    The credit required by this Section 4(c) may be implemented in any
+    reasonable manner; provided, however, that in the case of a Adaptation
+    or Collection, at a minimum such credit will appear, if a credit for
+    all contributing authors of the Adaptation or Collection appears, then
+    as part of these credits and in a manner at least as prominent as the
+    credits for the other contributing authors. For the avoidance of
+    doubt, You may only use the credit required by this Section for the
+    purpose of attribution in the manner set out above and, by exercising
+    Your rights under this License, You may not implicitly or explicitly
+    assert or imply any connection with, sponsorship or endorsement by the
+    Original Author, Licensor and/or Attribution Parties, as appropriate,
+    of You or Your use of the Work, without the separate, express prior
+    written permission of the Original Author, Licensor and/or Attribution
+    Parties. Except as otherwise agreed in writing by the Licensor or as
+    may be otherwise permitted by applicable law, if You Reproduce,
+    Distribute or Publicly Perform the Work either by itself or as part of
+    any Adaptations or Collections, You must not distort, mutilate, modify
+    or take other derogatory action in relation to the Work which would be
+    prejudicial to the Original Author's honor or reputation. Licensor
+    agrees that in those jurisdictions (e.g. Japan), in which any exercise
+    of the right granted in Section 3(b) of this License (the right to
+    make Adaptations) would be deemed to be a distortion, mutilation,
+    modification or other derogatory action prejudicial to the Original
+    Author's honor and reputation, the Licensor will waive or not assert,
+    as appropriate, this Section, to the fullest extent permitted by the
+    applicable national law, to enable You to reasonably exercise Your
+    right under Section 3(b) of this License (right to make Adaptations)
+    but not otherwise. 5. Representations, Warranties and Disclaimer
+
+    UNLESS OTHERWISE MUTUALLY AGREED TO BY THE PARTIES IN WRITING,
+    LICENSOR OFFERS THE WORK AS-IS AND MAKES NO REPRESENTATIONS OR
+    WARRANTIES OF ANY KIND CONCERNING THE WORK, EXPRESS, IMPLIED,
+    STATUTORY OR OTHERWISE, INCLUDING, WITHOUT LIMITATION, WARRANTIES OF
+    TITLE, MERCHANTIBILITY, FITNESS FOR A PARTICULAR PURPOSE,
+    NONINFRINGEMENT, OR THE ABSENCE OF LATENT OR OTHER DEFECTS, ACCURACY,
+    OR THE PRESENCE OF ABSENCE OF ERRORS, WHETHER OR NOT DISCOVERABLE.
+    SOME JURISDICTIONS DO NOT ALLOW THE EXCLUSION OF IMPLIED WARRANTIES,
+    SO SUCH EXCLUSION MAY NOT APPLY TO YOU.
+
+    6. Limitation on Liability. EXCEPT TO THE EXTENT REQUIRED BY
+    APPLICABLE LAW, IN NO EVENT WILL LICENSOR BE LIABLE TO YOU ON ANY
+    LEGAL THEORY FOR ANY SPECIAL, INCIDENTAL, CONSEQUENTIAL, PUNITIVE OR
+    EXEMPLARY DAMAGES ARISING OUT OF THIS LICENSE OR THE USE OF THE WORK,
+    EVEN IF LICENSOR HAS BEEN ADVISED OF THE POSSIBILITY OF SUCH DAMAGES.
+
+    7. Termination
+
+    This License and the rights granted hereunder will terminate
+    automatically upon any breach by You of the terms of this License.
+    Individuals or entities who have received Adaptations or Collections
+    from You under this License, however, will not have their licenses
+    terminated provided such individuals or entities remain in full
+    compliance with those licenses. Sections 1, 2, 5, 6, 7, and 8 will
+    survive any termination of this License. Subject to the above terms
+    and conditions, the license granted here is perpetual (for the
+    duration of the applicable copyright in the Work). Notwithstanding the
+    above, Licensor reserves the right to release the Work under different
+    license terms or to stop distributing the Work at any time; provided,
+    however that any such election will not serve to withdraw this License
+    (or any other license that has been, or is required to be, granted
+    under the terms of this License), and this License will continue in
+    full force and effect unless terminated as stated above. 8.
+    Miscellaneous
+
+    Each time You Distribute or Publicly Perform the Work or a Collection,
+    the Licensor offers to the recipient a license to the Work on the same
+    terms and conditions as the license granted to You under this License.
+    Each time You Distribute or Publicly Perform an Adaptation, Licensor
+    offers to the recipient a license to the original Work on the same
+    terms and conditions as the license granted to You under this License.
+    If any provision of this License is invalid or unenforceable under
+    applicable law, it shall not affect the validity or enforceability of
+    the remainder of the terms of this License, and without further action
+    by the parties to this agreement, such provision shall be reformed to
+    the minimum extent necessary to make such provision valid and
+    enforceable. No term or provision of this License shall be deemed
+    waived and no breach consented to unless such waiver or consent shall
+    be in writing and signed by the party to be charged with such waiver
+    or consent. This License constitutes the entire agreement between the
+    parties with respect to the Work licensed here. There are no
+    understandings, agreements or representations with respect to the Work
+    not specified here. Licensor shall not be bound by any additional
+    provisions that may appear in any communication from You. This License
+    may not be modified without the mutual written agreement of the
+    Licensor and You. The rights granted under, and the subject matter
+    referenced, in this License were drafted utilizing the terminology of
+    the Berne Convention for the Protection of Literary and Artistic Works
+    (as amended on September 28, 1979), the Rome Convention of 1961, the
+    WIPO Copyright Treaty of 1996, the WIPO Performances and Phonograms
+    Treaty of 1996 and the Universal Copyright Convention (as revised on
+    July 24, 1971). These rights and subject matter take effect in the
+    relevant jurisdiction in which the License terms are sought to be
+    enforced according to the corresponding provisions of the
+    implementation of those treaty provisions in the applicable national
+    law. If the standard suite of rights granted under applicable
+    copyright law includes additional rights not granted under this
+    License, such additional rights are deemed to be included in the
+    License; this License is not intended to restrict the license of any
+    rights under applicable law. Creative Commons Notice
+
+    Creative Commons is not a party to this License, and makes no warranty
+    whatsoever in connection with the Work. Creative Commons will not be
+    liable to You or any party on any legal theory for any damages
+    whatsoever, including without limitation any general, special,
+    incidental or consequential damages arising in connection to this
+    license. Notwithstanding the foregoing two (2) sentences, if Creative
+    Commons has expressly identified itself as the Licensor hereunder, it
+    shall have all rights and obligations of Licensor.
+
+    Except for the limited purpose of indicating to the public that the
+    Work is licensed under the CCPL, Creative Commons does not authorize
+    the use by either party of the trademark "Creative Commons" or any
+    related trademark or logo of Creative Commons without the prior
+    written consent of Creative Commons. Any permitted use will be in
+    compliance with Creative Commons' then-current trademark usage
+    guidelines, as may be published on its website or otherwise made
+    available upon request from time to time. For the avoidance of doubt,
+    this trademark restriction does not form part of the License.
+
+    Creative Commons may be contacted at http://creativecommons.org/.
+    */
+}